Dan RomașcanuGabriel Urseanu, unul dintre personajele principale ale excelentului roman al lui Dan Stanca ‘Ghetsimani ’51’ apărut recent la Cartea Românească este fizician, cercetător ştiinţific, unul dintre puţinii aleşi dintre fizicienii generaţiei sale pentru a lucra în laboratorul din Geneva al lui CERN – Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare, un templu al ştiinţei avansate în care visează să ajungă să lucreze toţi cei interesaţi de secretele structurii materiei şi de aici, ale istoriei Universului. Îl găsim în carte, la începutul carierei sale, reflectând asupra modului de gândire ştiinţific, a felului în care ştiinţa este reflectată în limbaj, şi a relaţiei dintre cuvinte şi cunoaştere:
„Gabriel alesese Universitatea şi aici începuse o activitate minuţioasă de cercetare, intrând parcă în pielea marilor fizicieni din urmă cu un veac, aceia care priviseră în intestinele materiei şi prefiraseră acolo metanii spectrale. Drumul de la materie la antimaterie era tot ce putea fi mai fascinant şi mai halucinant, creându-i o excitaţie intelectuală cum numai marea poezie şi muzica le ofereau celor cu adevărat sensibili. Gabriel citise literatură, dar acuzase mereu lipsa unui suport. Îl deranja gratuitatea şi considera că, dincolo de cuvintele înşelătoare, se ridica suveran orizontul ştiinţei pure, acolo unde cel pregătit temeinic poate iniţia o măiastră aventură. Înţelesese că toate marile descoperiri care fragilizaseră ideea de timp şi de spaţiu fuseseră mai întâi fulgurante intuiţii, aidoma unor metafore, dar care nu eşuaseră în poezie, ci-şi găsiseră limbajul ştiinţific adecvat, de unde putea apoi să plece orice.” (pag. 62)
Nu voi povesti despre alte personaje din carte şi nici nu voi spune despre Gabriel mai multe, decât că îl vom vedea evoluând de la cunoaşterea ştiinţifică spre cea mistică, sub influenţa unor evenimente din trecut care nu îşi găsesc explicaţii simple prin metodele de cunoaştere profane ale realităţii. Recomand această carte care propune un dialog fascinant pe mai multe planuri între individ, istorie şi credinţă, care ne atrage într-o cugetare despre rolul şi locul miracolelor în biografia personală şi viaţa colectivelor umane, şi include o juxtapunere a cunoaşterii ştiinţifice cu cea mistică, între instituţiile care reprezintă în lumea reală ştiinţa, religia şi ordinea socială.
(Dezicerea lui Galileo – sursa http://freethoughtalmanac.com/?p=6661)
Relaţia complexă dintre ştiinţă şi societate are însă aspecte multe şi controversate dincolo de metodele de cunoaştere diferite pe care le propune. Este foarte posibil să ne aflăm în istoria cunoaşterii într-un moment de inflexiune, în care se schimbă dacă nu direcţia, cel puţin raportul de supremaţie absolută pe care cunoaşterea ştiinţifică părea să-l fi dobândit în ultimele două secole asupra oricărei alte forme de gândire, cel puţin în ceea ce priveşte explicarea universului înconjurător şi a fenomenelor vieţii de zi cu zi. Gândirea religioasă a avut – cel puţin în spaţiul european – o supremaţie absolută, întărită prin legiferări şi tradiţii asupra oricăror alte doctrine până în pragul Renaşterii. Recucerirea de către raţiune a spaţiului dominant în explicarea lumii a fost treptată şi presărată cu lupte, rezistenţă, persecuţii. Nu au trecut în definitiv nici patru secole de când Galileo Galilei a trebuit să se dezică de o parte din descoperirile sale şi de teoriile care le explicau în mod logic, dar intrau în conflict cu litera cărţilor sfinte – şi asta pentru a evita moartea de martir a altora, cum a fost Giordano Bruno. Avansul gândirii ştiinţifice a fost completat treptat, până pe la începutul secolului 19, dar cel puţin în anumite sectoare ale claselor privilegiate şi ale intelectualităţii au continuat să se bucure de mare prestigiu interpretările mistice ale realităţii şi doctrinelor religioase. Curentul mistic evreiesc Cabala, de exemplu, a înflorit în paralel cu iluminismul, şi continuă până astăzi să aibă un mare număr de adepţi (evrei şi ne-evrei) şi să alimenteze curente moderne cum ar fi New Age.
(sursa imaginii http://steveblank.com/2012/06/11/making-a-dent-in-the-universe-results-from-the-nsf-i-corps/)
Care sunt motivele datorită cărora cunoaşterea ştiinţifică nu este acceptată până astăzi ca metodă universală de înţelegere a universului şi de rezolvare a problemelor practice cu care se confruntă omenirea?
Unul dintre motivele principale este legat de complexitatea crescândă a subiectelor de care se se ocupă ramurile diverse ale cercetării ştiinţifice şi a soluţiilor pe care ştiinţa le oferă întrebărilor mai mici sau mai mari pe care şi le pun oamenii. Aceste soluţii nu mai sunt atât de evidente cum erau rezolvările problemelor de mecanică sau de optică de care depindeau domenii ale fizicii sau astronomiei în secolele 17 sau 18. Multe sunt şi contra-intuitive. Cum adică lumina este şi particulă şi undă în acelaşi timp? Să fie acceptabil faptul că omul nu este vârful piramidei într-o creaţie divină, ci mai degrabă o rudă apropiată a maimuţelor şi descendent îndepărtat al unor reptile şi peşti primitivi? Cum pot particulele care compun materia, cât de minuscule sunt ele, să nu se afle la un moment dat în timp într-un loc determinat? Merită să riscăm sănătatea noastră şi a copiilor noştri pariind pe validitatea unei teorii după care vaccinurile create din ţesuturi infectate creează imunitate împotriva bolilor?
Un alt motiv ar fi legat de minunatul vehicul de comunicare şi acces la informaţie care este Internetul. Multiplicarea surselor de informare a înlesnit difuzarea informaţiei ştiinţifice şi accesul la ea, dar şi a informaţiilor para-ştiinţifice şi pseudo-ştiinţifice, a articolelor de popularizare a ştiinţei şi totodată a teoriilor ezoterice sau a şarlatanismelor, sau pur şi simplu a glumelor şi falsurilor cu diverse intenţii (fenomene de ‘hoax’). Oricine inițiază o ‘căutare’ internetică a informaţiei despre cam orice termen sau noţiune, va obţine în primele zeci de răspunsuri o combinaţie între articole enciclopedice (gen wikipedia), cărţi şi teorii populare care se vor fi scris despre termenul respectiv, titluri de filme şi ştiri recente mai mult sau mai puţin precise, mai mult sau mai puţin relevante despre domeniul respectiv. Ştiinţa şi derivata sa tehnologia sunt victimele succesului uneia dintre cele mai remarcabile invenţii din ultima jumătate de secol, care pune în pericol de înec sau sufocare cunoaşterea ştiinţifică relevantă în masa de ‘zgomot informaţional’ din jur. Acum o sută sau chiar treizeci de ani publicaţiile universitare sau câteva reviste de prestigiu (Scientific American, National Geographic) erau surse autoritate de informaţie şi cunoaştere. Astăzi, dacă mai există, au mii de concurenţi fiecare. A discerne între informaţia cu conţinut şi cea nerelevantă a devenit o disciplină ştiinţifică în sine (ca să nu o numesc artă).
(sursa imaginii http://kk.org/thetechnium/maps-of-knowled/)
În fine, să nu neglijăm aspectele politice. Ele sunt în unele locuri motivul principal şi capătă şi expunerea publică cea mai evidentă. Revista ‘National Geographic’ şi-a intitulat reportajul principal acum câteva luni ‘Războiul împotriva ştiinţei’, şi postul de televiziune BBC a folosit un titlu similar acum câţiva ani în reportaje dedicate teoriei ‘intelligent design’ (proiectări inteligente) conform căreia anumite trăsături ale universului şi ale fiinţelor vii sunt explicabile mai bine printr-o cauzalitate ‘inteligentă’ şi nu prin ‘procese necontrolate’ cum ar fi selecţia naturală. Este vorba despre o variantă mai sofisticată a creaţionismului, dar nici acesta, în varianta sa mai simplă nu a dispărut, dimpotrivă – predarea creaţionismului sau a ‘criticii teoriei evoluţiei’ face parte din programa şcolară în multe ţări musulmane, dar şi în câteva state din Europa şi în unele state americane.
Conotaţiile politice sunt însă cele mai evidente în disputele nord-americane legate de fenomenul încălzirii globale. Şi aici, desigur, experienţa noastră intuitivă este pusă la încercare, de exemplu, atunci când ne confruntăm cu câte un viscol sau ger năpraznic, sau cu o vară în care soarele îşi arată faţa cu zgârcenie. Creşterea temperaturii cu 1, 2, sau 3 grade va fi verificată doar de cei care vor apuca sfârşitul acestui secol, iar faptul că este vorba despre o tendinţă ireversibilă şi nu despre una dintre oscilaţiile periodice care au produs schimbări climatice între tropical şi glaciar în istoria meteorologică a planetei va fi confirmat (sau nu) doar peste multe milenii. Mai importante aici sunt consecinţele inactivităţii. Indiferent dacă încălzirea este cauza emisiilor de carbon ale industriei globale (cum cred majoritatea oamenilor de ştiinţă, însă doar 40% din locuitorii Statelor Unite) sau a fenomenelor naturale, activitatea umană a ajuns la o scară la care poate şi trebuie să influenţeze fenomenele macro-meteorologice pentru a evita catastrofele ecologice.
Ştiinţa nu este numai o colecţie de fapte pe care le acceptăm sau le respingem, ci şi un mod de a gândi şi acţiona, la nivel individual şi la nivel social. Modul de a gândi, frumuseţea şi complexitatea teoriilor unor savanţi ca Einstein sau Hawking depăşesc domeniul pur ştiinţific, dar ele se bazează şi îşi au rădăcinile în el. Gândirea ştiinţifică nu exclude alte forme de cunoaştere, şi nu vine în contradicţie cu ele, dimpotrivă le completează şi complementează. Ştiinţa nu poate fi înlocuită.
