O, sere în mijloc de păduri!
Cu uşile în veci pecetluite!
Cu tot ce se află sub bolţile voastre!
Cu analogiile voastre în sufletul meu!
Gândurile micii prinţese înfometate,
Plictisul unui marinar în pustiu,
O fanfară sub ferestrele bolnavilor fără leac.
Cuibăriţi-vă prin colţurile cele mai calde!
Ai zice, o femeie leşinată într-o zi de seceriş;
Sunt surugii în curtea ospiciului;
În depărtare trece-un vânător devenit infirmier.
Cercetaşi în lumina lunii!
O, nu-i nimic la locul său!
Ai zice, o nebună-n faţa juzilor,
Un vas de război cu pânzele-n vânt pe un canal.
Pasări de noapte pe crini,
Un dangăt funebru-n amiază,
(Acolo, sub clopote!)
Un popas de bolnavi în preerie,
Un miros de eter pe o zi însorită.
Doamne! Doamne! când vom avea ploaie
Şi zăpadă, şi vânt în sere!
(„Sere calde”, traducere A. E. Baconsky)
*
„Drept apreciere pentru multilateralele sale activități literare și îndeosebi pentru operele de dramaturgie, care se disting prin bogăția imaginației și fantezia poetică și dezvăluie, uneori deghizate în basm, o profundă inspirație – adresându-se în același timp, într-un mod misterios, sentimentelor cititorilor și stimulându-le închipuirea”, Maurice Maeterlinck (29 august 1862 – 6 mai 1949), important reprezentant al dramaturgiei simboliste, primea Premiul Nobel pentru Literatură, în anul 1911.
Pasionat de natură, Maeterlinck se ocupa, vara, de horticultură şi apicultură, chiar dacă era absolvent de Drept. Natura îi era muză şi îl ajuta să scrie poezie, teatru şi chiar cărţi despre ştiinţele naturii.
Înțelepciunea sa doritoare de armonie îl face să propună în cărțile de eseuri mai ales „bucurii simple” ca termen de legătură între existența imediată și fericirea finală. În poezie, simbolist cu tehnici mai degrabă suprarealiste; în teatru, comparat cu elisabetanii sau cu Ibsen, a lăsat tehnici care, spun specialiștii, pot fi regăsite la Prévert, Ingmar Bergman, Ionesco, Beckett. Opera sa poetică este caracterizată printr-o teatralitate rafinată, creatoare de atmosferă evanescentă, alcătuită din sugestii și tăceri, peisaje amorfe, exprimând, cu un anumit manierism stilistic, neliniștea în fața misterului și a morții ori căutarea fericirii.*

Imagine de pe: tes.com