Dumitru Crudu
În urmă cu doi ani, atunci când Rusia a atacat Ucraina, poetul Boris Gumeniuk a luat arma în mână și a mers să-și apere Patria. Între pauzele de luptă din Donbass, poetul a scris poezii, le-a scris direct în tranșee, pe patul automatului, oglindind în ele tragismul și absurditatea războiului. Poezii din război– așa se numește volumul unde au fost publicate. Sunt niște poezii unde poți auzi cum bate inima tuturor soldaților care au luptat sau luptă în acest război. Cu toate că arată atrocitățile războiului, nu promovează ura față de inamic. Față de dușman, Gumeniuk vorbește cu respect și milă. De aceea, poeziile sale stau sub semnul umanismului. Vă prezint mai jos una dintre ele, inclusă într-o antologie de poezie ucraineană contemporană coordonată de Leo Butnaru, care va apărea în curând în România. Traducerea îmi aparține.
BORIS GUMENIUK
XXXXX
Pe nepusă masă, pescăruși pe câmpul de luptă
Aș mai înțelege dacă ar fi ciori
pentru că ciorile dintotdeauna se hrănesc cu trupurile războinicilor,
ciorile, care, de altfel, nu fac nicio diferență între
carnea eroilor noștri sau a dușmanilor
nu știu dacă merită să ne supărăm pentru asta pe ele
Oricât de tare ne-ar afecta
Eu încă mai pot înțelege porumbeii
care s-au obișnuit să ciugulească gunoiul oamenilor.
e oarecum firesc că le vor smulge părul năclăit
și în craniile lor găurite de gloanțe
își vor face cuiburi
nu m-aș mira
eu mai înțeleg vrăbiile
pur și simplu le e foame
ciripind vesel
ciugulesc din buzunarele morților
(doar întâmplător atingându-le orbitele)
rămășițe de pâine pesmeți zahăr cafea
Și tot ce mai găsesc
sunt niște trofee de război
care niciodată nu o să le mai folosească celor uciși
pe vrăbii le mai pot înțelege
dar pe pescărușii care
Zboară încolo și încoace pe câmpul de luptă
pe care zac morții
În razele soarelui care răsare și apune, nu,
Nu îi pot înțelege–
încerc să mă conving că penele lor sunt trandafirii de la soare,
și nu de la sânge
că numai flamingo e roz
de la cantitatea de creveți mâncați
că pescărușii nu pot deveni așa de repede trandafirii
de la carnea mâncată a celor căzuți de ambele părți
(pentru a se obține un efect ornitologic de tipul ăsta
războiul ar trebui să nu se mai termine niciodată)
Ei zboară deasupra câmpului de luptă
pe care nu mai ai cum să-l mai ari de acum încolo
nu mai ai cum să mai ridici case pe el
să mai semeni pâine
să mai naști copii
se învârt deasupra câmpului de luptă
căzând razant
apucă prada
și pe deasupra pozițiilor noastre zboară spre mare
deasupra noastră se bat unul cu altul
și uneori pierd prada
bucăți din trupuri omenești cad la picioare noastre
(cel mai îngrozitor e că nu știm
dacă sunt ale prietenilor noștri sau ale dușmanilor)
e straniu când din cer
la picioarele tale brusc
îți cade un deget
sau o ureche
uneori îți pare
că dacă ai strânge împreună toate bucățile astea
ai putea recompune un om –
un prieten sau un dușman –
dacă ar mai fi și cine să-l învieze
pescărușii trandafirii –
–un coșmar al războiului-
nu aș fi vrut niciodată să-i văd
cum scapă bucăți de carne de om
din cer direct la picioarele tale
că doar nu ai să te apuci acum să sapi o groapă
și să îngropi în ea un deget
sau o ureche
cu atât mai mult că nici nu știi ale cui sunt
***
Boris Gumeniuk s-a născut la 30 ianuarie 1965, în satul Ostrov din raionul Ternopol, regiunea Ternopol. Autorul cărții de poezie „Metode de apărare” (1993), al romanelor „Lukianovka” (2005) , „Insula” (2007) , nuvelei „Cea care a venit din cer” (2009) și culegerii de versuri „Poezii din război” (2014, 2015). Laureatul Premiului literar-artistic acordat de Liga Mecenaților Ucraineni în numele lui Vladimir Svidzinski și Boris Necerdî, distincția „Omul anului 2014”, medaliei sfinților Kiril și Metodiu pentru „sacrificiu și dragoste pentru Ucraina”. Participant la războiul ruso-ucrainean din Donbass. Locuiește în Kiev.
(sursa foto: argumentua.com)
