11 noiembrie 1992. Conferinţă de presă „oarecum aniversară, dar nu festivă“ a AC la împlinirea a doi ani de existenţă. Sărbătorirea prilejuieşte o sinteză a dezamăgirilor, începând cu lipsa unui sediu şi sfârşind cu rezultatele alegerilor. „De la alegeri CDR a început să moară” zice Petre Mihai Băcanu. Concluzia este că alegerile s-au pierdut la sate şi de aceea se fac planuri de seducere a acestor zone şi în primul rând a intelectualităţii săteşti. Apare şi o idee mai îndrăzneaţă „puţin cam utopică, puţin cam fantezistă“ cum o consideră Ana Blandiana, crearea unor sate-model prin care să se demonstreze ce ar fi fost satul românesc fără deceniile de comunism.
– Verdictul Curţii Constituţionale în legătură cu Legea privind măsuri premergătoare reglementării situaţiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului după 23 august 1944, lege adoptată de Parlament la 14 octombrie 1992. Curtea Constituţională, sesizată de un număr de 55 de deputaţi, în legătură cu neconstituţionalitatea articolelor 1 şi 2 şi de CSJ, în legătură cu neconstituţionalitatea articolului 5, decide că prevederile alineatului 1 din articolul 2 şi cele ale articolului 5 sunt neconstituţionale. Alineatul 1, articolul 2 – instituie pe o durată de timp o interdicţie de înstrăinare a bunurilor, care nu poate fi hotărâtă decât printr-o lege organică. Articolul 5 – Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei în legătură cu aceste imobile, potrivit principiului separării puterilor în stat.
13 noiembrie 1992. La limita celor 10 zile acordate de Constituţie, premierul Nicolae Văcăroiu prezintă Parlamentului componenţa cabinetului său şi programul de guvernare. Dintre cei 21 de miniştri, 11 sunt membri FDSN. Prezentându-i, Nicolae Văcăroiu prezice că echipa sa va guverna 4 ani. Rumoare, râsete în sala Parlamentului. „Cine râde la urmă, râde mai bine“ – avertizează prim-ministrul. Acesta supune apoi atenţiei parlamentarilor programul de guvernare pentru perioada 1992-1996. După o scurtă analiză a situaţiei la zi a economiei româneşti se trece la obiectivul prioritar pe termen scurt, care este traversarea în condiţii normale a iernii 1992-1993, la câteva coordonate pentru ’93 care în a doua jumătate va aduce stoparea declinului producţiei, urmată de relansarea producţiei în 1994. Iar pentru perioada următoare, până în 1996, se enumeră câteva orientări de maximă generalitate. Premierul îşi însoţeşte expozeul de o precizare: „Acest raport nu are pretenţia unui program strategic pentru o perioadă de patru ani în detaliu. Ar fi fost neserios din partea unei echipe guvernamentale noi să prezinte în faţa dumneavoastră un astfel de program. El se va elabora în următoarele 2-3 luni şi se va prezenta Parlamentului“.
Prestaţia lui Nicolae Văcăroiu provoacă reacţii diverse. Chiar dacă tânărul premier a explicat de ce nu are încă un program, unii parlamentari susţin că trebuia să-l aibă. Dinu Patriciu, contrariat, afirmă că expunerea lui Nicolae Văcăroiu „e bună pentru al XV-lea Congres al PCR.“. Verestóy Attila consideră că documentul citit seamănă mai mult cu un plan de măsuri şi e nevoie de un plan de măsuri pe 4 ani, nu pe 4 luni. Niculae Cerveni: „acest Guvern este o caracatiţă care are ca unic scop să continue politica comunizantă a domnului Iliescu”. La radio BBC se comentează programul noului cabinet Văcăroiu şi se consideră că marea omisiune este lipsa oricărei referiri la regimul proprietăţii. Programul are în vedere doar iarna care se apropie şi nu oferă răspunsuri pentru ieşirea din criză, ci elemente multe, mărunte şi vagi. În presa internă apar noi date biografice, controversate, din biografia lui Nicolae Văcăroiu: între 1985-1989 a fost secretar de partid la CSP; după 1989 a fost de două ori secretar de stat şi de două ori retrogradat. Prima oară de către Petre Roman, pentru că „s-a opus reformei“ şi a doua oară când s-au restructurat posturile de secretari de stat; este autorul impozitelor, taxelor şi suprataxelor etc.
15 noiembrie 1992. Cinci ani de la revolta anticeauşistă şi anticomunistă a muncitorilor braşoveni. Asociaţia „15 Noiembrie ’87“ şi sindicatul Mişcarea „15 Noiembrie ’87“ iau iniţiativa comemorării evenimentului, dar o concep cu destulă reţinere (ediţia a treia a Crosului „15 Noiembrie” programată să aibă loc pe traseul fostei demonstraţii, Cupa „15 Noiembrie” la fotbal şi simpozionul „Istoria modernă a României – lumini şi umbre“). Au dispărut din programul comemorativ marşul muncitorilor braşoveni şi întrunirea rezistenţei româneşti anticomuniste. S-a renunţat la o serie de manifestări pentru a nu tensiona şi mai mult atmosfera politică şi aşa tensionată – se justifică Gavrilă Filichi, preşedintele Asociaţiei „15 noiembrie ’87“. Numeroase personalităţi politice n-au răspuns invitaţiei de a fi prezente la comemorarea braşovenilor.
(imagine cover: Prima comemorare a revoltei din 1987, de la Brașov; sursa foto: news.bv.ro)