Dumitru Crudu Domn profesor mi-a deschis ușa după primul zbârnâit, și cu un gest larg, m-a îmbiat să intru. Eu mă codeam.
-Hai intră, ce mai aștepți!
-Cine e? întrebă soția profesorului, ițindu-se din spatele său.
-Nicolae, îi spuse profesorul, fără a-și întoarce capul și doamna Nadia dispăru în fundul coridorului.
-Cine e? se auzi un glas feminin din spatele ușii pe care doamna Nadia a închis-o repede în urma sa.
-E studentul lui din Basarabia, am auzit-o pe doamna Nadia explicându-i unei alte persoane feminine pe care eu nu o cunoșteam. Și i-a mai spus ceva, dar cu o voce atât de joasă că eu nu am deslușit ce.
Domn profesor m-a luat pe după umeri și m-a condus în cabinetul său, chiftind de cărți. M-a invitat să mă așez pe divan, iar el a luat loc pe un scaun. Între noi se afla o masă cu manuscrise. I-am spus pentru ce am venit și el s-a arătat tare curios. Manuscrisele de pe masă le-a stivuit pe o altă masă, de lângă fereastră.
S-a ridicat în picioare și mi-a spus că o să mă lase singur pentru câteva clipe, iar pe mine m-a invitat să fumez, dacă vreau. Voiam, dar nu aveam țigări. Însă m-am rușinat să-i țigănesc una.
În lipsa domnului profesor, am dat roată cabinetului său, cu pași lenți, examinând carte cu carte. Niciuna nu era acoperită de praf. Am trecut pe lângă masa de lângă geam și am tras cu coada ochiului la teancul de foi pe care le mutase de pe măsuța de lângă divan. Pe o foaie scrisă până la jumătate așezase stiloul, chiar acolo unde se termina fraza. Cerneala încă nu se uscase și mi-am dat seama că scria atunci când am sunat la ușă. Când a deschis ușa, cu o tavă roșie în mână, l-am privit pe furiș să văd dacă nu e supărat cumva că l-am și că l-am întrerupt din munca sa. Nu părea. Profesorul a așezat tava pe măsuța goală, și de pe tavă a pus pe masă un urcior cu vin roșu, două cafele și o farfurie cu tartine. În timp ce-mi spunea că tartinele sunt doar pentru mine, l-am examinat iar în fugă. Nu părea a fi supărat sau, poate, își ascundea foarte abil iritarea.
-De ce nu fumezi? mă întrebă în timp ce turna vin în pahare. I-am spus de ce, privindu-mi vârfurile bocancilor, un pic murdare de glod. Drăcia dracului, de ce nu mi le-am curățat mai bine la intrare? Mi-a întins pachetul său de Carpați. Ne-am aprins simultan câte o țigară, pentru că brichetă aveam. Profesorul se cufundă în lectura poeziilor mele, iar eu mâncam tartine și beam vin. Mi-am mai turnat un pahar și am mai păpat un sandviș. Făceam pe mine și am ieșit pe hol. La toaletă știam cum să ajung. Trebuia să trec pe lângă bucătărie. Prin ușa de la bucătărie, lăsată deschisă, se revărsa o lumină aurie. Am presupus că profesorul meu de istoria literaturii române a lăsat-o deschisă și am pășit în lumină. Am rămas însă tablou când m-am uitat în dreapta mea curios să văd cum arată bucătăria profesorului meu și când am văzut-o. Era goală pușcă. Stătea cu spatele la mine și-și pieptăna părul ud pe spate. Cu respirația tăiată și cu inima bătându-mi în gură, am studiat-o din cap până în picioare, orbit de frumusețea sa. Era după baie, un prosop i se curba pe un scaun și de pe corp i se scurgeau pe podea picături de apă. O priveam, cu mâna dusă la gură.
De parcă ar fi simțit că e privită, fata s-a răsucit fulgerător pe călcâie. Am făcut doi pași înapoi și ea s-a repezit să închidă ușa, lipăind pe podea cu picioarele ude. Am renunțat să mai merg la toaletă și m-am întors în cabinetul profesorului meu, care tocmai îmi terminase de citit și ultima poezie. Nu era poezie la care să nu-mi facă vreo observație și mai toate mi le-a făcut praf.
În timp ce plecam, ochii iar mi-au alunecat spre bucătărie, dar ușa era închisă și în spatele ei nu se întrezărea nimeni. În prag profesorul mi-a dat o pungă, cu o sticlă de vin și un pachet de țigări înăuntru. Am închis ușa după mine, și am început să cobor scările, dar în fața ochilor o vedeam pe fata profesorului meu goală pușcă în mijlocul soarelui care bătea în bucătărie. Pentru prima dată în viață nu m-am supărat pe domn profesor că mi-a desființat poeziile și am ieșit zâmbind afară.
