CUNOAŞTERE DE SINE

Am ignorat visarea
stropindu-mi
cu ultimele
incerturi pletele
de aburi
înnoraţi-
lire din raze
supranaturale
revărsând pe talerul
sorţii
boabele soarelui
ce îmi consemnează
în autenticitatea
zilei de ieri
fluviul
în care voi să simt
tălpile pământului
atingându-şi dezinvolt
puritatea
prin simpla repercursiune
a dragostei ce o am
faţă de prezentul ermetic
sunând a multă
iubire
neînţeleasă
Când timpul
mi-a fost
mut de aşteptare
m-am jertfit eu
pe mine
pentru ea
în numele
cunoaşterilor
valorice
la revărsatul zorilor
alergând
cu simţiri de veri
veşnice
născute
din viermii
albi ai timpului
de catifea
Prin visarea
uluitor de
sonoră
şi atât de încăpătoare
plutea spaţiul
ceresc
iar lumina zilei
îmi era singura
draperie
pe care o deschideam
să pășesc
să sar
să zbor
să merg
şi să mă închin
spre pecetea lucrurilor
care au viaţă
sinceră
Am adunat ranchiuna
iubind
să mă uit, iubind
să mă urăsc.
iubind să mă
îngrop
în singura fiinţă
ce-şi dedică
în numele lui Hristos
uitarea de sine.

Sursa foto: pinterest.com