Literatura de aziLiteratura de azi
13.05.2016

Donatori de poezie

„Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor.”, spunea Lucian Blaga.

O mare „transfuzie” de cuvinte reuşit împletite în poezie va avea loc în perioada 18-22 mai, în Bucureşti, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Se vor aduna peste 100 de poeţi, din peste 23 de ţări, pentru aproximativ 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.

„Dincolo de miza reintroducerii în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, FIPB a apărut din necesitate. Bucureştiul este printre singurele capitale europene care nu au avut un Festival de Poezie de mare amploare până în urmă cu câțiva ani. FIPB și TNCP au venit să suplinească acest deficit major care situa poezia ca gen literar, dar şi poeţii, în spaţii periferice de promovare. Pentru o săptămână, poezia contemporană și nu numai, românească și străină, va fi poziționată prioritar în spațiul cultural bucureștean. Aducem în faţa publicului românesc poeţi veritabili, vizibili, influenţi, din toată lumea, care pot oferi o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului poetic contemporan şi care, prin interacţiune cu publicul și cu poeții autohtoni, contribuie  la conturarea unei panorame corecte, la zi, a fenomenului poetic viu. Pentru câteva zile, Bucureștiul va fi capitala mondială a poeziei.” – conf. univ. dr.  Ioan Cristescu, Directorul General al Muzeului Național al Literaturii Române.

Evenimentele vor alterna cu performance-uri de poezie sonoră, experimentală şi de avangardă.  Lansat în 2010, sub egida Muzeului Naţional al Literaturii Române, Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti a crescut constant. Atât prin istoricul său, cât şi prin palmares, Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti începe să se contureze drept una dintre cele mai spectaculoase manifestări dedicate poeziei, de pe scena literară autohtonă.

image-2016-04-21-20950295-41-festivalul-international-poezie-bucuresti

Imagine cover de pe education.cambridge.org