Literatura de aziLiteratura de azi
26.04.2016

Suflet pur, inspirație proaspătă

Supranumit Victor Hugo al Norvegiei, cel mai de seamă reprezentant al literaturii scandinave moderne, după Ibsen, Bjørnstjerne Martinus Bjørnson (8 decembrie 1832 – 26 aprilie 1910) primea, în 1903, „ca recunoaștere a marii, nobilei și variatei sale activități literare, distingându-se întru totul prin prospețimea inspirației și prin minunata puritate a sufletului”, premiul Nobel pentru Literatură.

Tatăl său era pastor luteran de țară, iar mama, fiica lui Richard Nordraak, compozitor, autor al muzicii imnului național norvegian pe versurile lui Björnson. Studiază dreptul la Christiania. În anul 1857 a fost director al teatrului din Bergen, iar în 1859 a condus ziarul „Aftenbladet” din Christiania. Între anii 1865 – 1868 a fost director al Teatrului național din Christiania și a editat în 1866 revista „Norsk Folkeblad„.

Se dovedește a fi un mare gazetar și un luptator tenace pentru emanciparea teatrului norvegian de sub tutela daneză (vreme de patru secole, până la 1814, Norvegia fusese provincie daneză). Scriitor patriot, preocupat de viața și destinul poporului său, Bjørnson s-a vrut un martor și un implicat al istoriei din poziția omului simplu și sărac, un moralist optimist a cărui deviză literară este conținută în această frază: „există două feluri de cărți: cele care sporesc în om dragostea de viață și dorința de a făptui binele și cele care nu fac acest lucru; primele sunt bune, celelalte sunt rele, oricât de splendide și geniale ar fi în detaliile lor„.*

„Nu sunt dintre cei care cred că artistul, scriitorul sunt scutiţi de responsabilităţi. Dimpotrivă, responsabilitatea lor este mai mare decât a celorlalţi oameni, pentru că ei se află în capul coloanei și trebuie să arate drumul de urmat. Sunt adânc recunoscător Academiei Suedeze pentru că mi-a recunoscut eforturile în această direcţie și vreau să ridic acum paharul pentru succesul activităţii sale în promovareaa ceea ce este reprezentativ și nobil în literatură.“

(Bjørnstjerne Bjørnson în discursul de la Stockholm, 1903)

*sursa: wikipedia