Emil Brumaru
Piatra pe care o arunc spre tine se preface în fluturi
Fluturii care năvălesc spre tine dispar în lumină
Lumina care trece prin tine se preface în îngeri
Îngerii ce să facă și ei li-e teamă să se prefacă
Rămîn fără aripi își scapă-n bălți nimbul cald
Vine un șoarece plin de făină și-i îmbrîncește
Se trezesc iar adorm se trezesc iar adorm
Tu le pari o fîntină despicată de-un crin enorm!
De-aici începe poezia scrisă anume ca s-o citești
Pentru-a putea sa străbați, c-o vergea de cleștar
în mînă, printre ciuperci otrăvite, nesfîrșite povești…
(sursa foto: dreamgeek.ro)
