Introspecții

Plouă în mine cu amurg și răsărit,

Sărut cerul și pământul cu foc –

Lac al sferelor albastre spre care tind,

Iar gândurile de aramă pendulează între noapte și zi…

Mă așez cu roțile pe caldarâmul lumii:

Soarele și luna mă privesc cu ale lor raze,

Iar norii de tămâie zburdă văzduhul tot,

Peste galben, peste verde, peste alb, peste albastru…

Valuri de cenușă inundă cosmic,

Mă scufund în universul agoniei și extazului –

Răzvrătit sunt în patul microcosmic,

Stea sinaptică ce se avântă nebunește-n căutarea arcei lui Noe.

Printre cimitire de mașini,

Printre smârcuri de pistoane și circuite –

Tină de ADN-uri și genomi galactici lângă care voiesc a sta,

Ca argila să fie mai folositoare…

Oare, voi reuși?

Cuvântul îmi va rămâne lege,

De voi fi învingător sau ratat al vieții,

Arta cuvântului nu-mi va muri,

Iar de arca lui Noe vreau să mă apuc mereu.

(sursa foto: ziarmm.ro)