George VigdorovitsDe gâtul meu
atârnă un semn de întrebare,
ca un cârlig de abator
pe care zace
o identitate însângerată.
Tu mi-o vindeci
cu petale de fluturi și aripi de flori.
***
Rămâi sub pleoapă,
să te feresc de ploaia de stele.
Treci prin privirea încordată,
ca să te scalzi în lacrimile mele.
***
Dincolo de coama nopții
ard nestinși
vulcanii incandescenți
ai irișilor tăi incendiați.
Sărut lava
și buzele-mi arse
topesc gratiile întunericului.
Printre ele
trupurile noastre, torțe,
își unesc limbile de foc.
