Gabriela BalanGabriela Balan
07.05.2016

Poate mâine…

Îmi trag sufletul cu o frânghie

Atârnă greu am ferecat in el

O picătură de sânge

Cu tot cu bucata de şină de tramvai

De la sfârşitul poetului.

 

Vai, trec prin oraş – timpul

Se ţine după mine ca un câine

Violonist sărman, azi şi-a amanetat

Arcuşul pe o pâine

Priveşte cu durere spre vioară

Poate mâine…

 

Mă-ntorc prin locuri unde am mai fost

Toţi mi se aseamănă

Nu mă mai recunosc

Spulber în jur un pumn de praf din rai

Poetul nu mai cade din tramvai

Timpul s-a plictisit să mă urmeze ca un câine

Şi-a scrijelit cu gheara pe copac

Un lanţ şi-o cuşcă nu latră nu muşcă

Azi ii arunc un colţ de pâine

Poate mâine…

Sursa foto: pinterest.com

1.482 cititori