Fata din tren

In memoriam Unchiu Pol

Am primit cât am cerut
secunda de nemurire plătită
cu singura monedă după care nu am plâns
ura urc în tren ţintă lângă fata de la geam
îmi place rochia ei sper
să-i înţeleg limba e blondă
sânii sunt ok scot asul din mânecă
o salut direct bună Izabela
ne cunoaştem zice vocea ei sau ecoul
– trecem prin locuri unde-au fost păduri
ea mă întreabă de unde îi ştiu numele
crede-mă pe cuvânt – îi răspund – sunt poet
eşti frumoasă ca apele tulburi maramureşene
– roşeşte – ţi-ai uitat poezia la obiecte pierdute
ba nu pe peron ne înţelegem conversăm
în unele versuri moartea prinde vrăbii
ştii poezia lui Mitea în care a-nflorit toporul
da aia cu zeul Thor într-o dimineaţă
m-a sunat să mă întrebe dacă am cal
mi-o amintesc pe cea cu ptiu-uli-tiulici
scrisă de Ion pe vremea lui Ulici atunci
noi comentam savuros „poetul vrea să zică…”
şi habar nu aveam ce zicea era ţipătul
corbului rănit şi el era timpanul
să îţi spun un secret eu sunt
urechea lui Dumnezeu fugi de-aici
bine că mi-am luat bilet pe locul de la geam
dacă mai spui prostii te arunc din tren – domnişoară
eşti într-o gravă eroare
coridorul acesta portocaliu demult
a înghiţit trenul cu glasul roţilor cu tot
eşti în galaxia mea – bine că sunt blondă
altfel cum te-aş crede bine că mă cheamă
Izabela cum ar fi dacă nu m-ar chema
dar tu tu despre ce scrii?…eu?
despre cum am urcat am urcat de mii de ori
în tren ştii de ce? de aici nu se vede cerul
mă pot juca de-a Dumnezeu!

Furtun! spălaţi! mai adânc
mai adânc – strigă medicul –of
încă un poet sinucigaş – e 8 şi 20
notează asistenta vai nu i-am cerut autograf
nu-i nimic nu moare zice îngerul păzitor
e un poet sărac a înghiţit doar câteva pastile
ieftine de alături din sala de naşteri
se aude primul scâncet de fată
se va numi Izabela

Sursa foto: pinterest.com