Stelian ȚurleaCrimă la Torino – 21
Dacă n-ar fi fost sacoul care plesnea pe el, Giovanni Nolte ar fi jurat că Bombă arăta ca un vagabond, chel, neras, plin de tatuaje, transpirat, cu nelipsitul maieu cu inscripţii pătat de sosuri, niciodată nu înţelesese de ce nu şi le schimbă, de când îl ştia îl văzuse în acelaşi maieu, sau unele identice, poate avea un fix. Nu-nţelesese niciodată cum amesteca sacoul de bună calitate cu maieurile de tarabă. Dar un vagabond isteţ, dat în mă-sa, se-nconjura de bătăuşi scăpătaţi care-i pupau mâinile că le dă o pâine, de peşti, de cărăuşi şi tipi buni la toate pe care-i punea la treabă pentru el, de câte ori mersese pe urmele lui fusese imposibil să-l prindă, niciuna nu sfârşea la el, iar dacă vreuna ducea prea aproape aveau grijă avocaţii s-o învăluie în fum, de nu mai vedeai nimic.
Ciocănise şi nu primise răspuns, a-mpins în uşa care s-a deschis cu un scârţâit şi l-a văzut pe Bombă trântit într-un fotoliu, aşteptându-l.
Te-am zărit trecând strada, eram sigur c-o să am onoarea, a zis acesta în zeflemea.
Nolte l-a ignorat, a străbătut încăperea până la fereastră, s-a uitat în stradă, bătea până la intersecţiile din dreapta şi din stânga, un punct de observare perfect. Bombă era singur, dar Nolte putea să jure că în încăperea alăturată îşi ţinea respiraţia măcar unul dintre bătăuşii lui, Bombă nu umbla singur, comisarul nu întâlnise interlop mai temător, sau poate se ştia cu prea multe muşte pe căciulă şi promiseseră mulţi să i-o coacă. N-avea rost să verifice dacă-i unul sau sunt doi. Venise doar să arunce un ochi, poate şi o întrebare, două.
Cum îţi merge? a zis, aşezându-se în celălalt fotoliu, cu spatele la uşa pe care intrase. Nu ne-am mai întâlnit de mai bine de doi ani, au curs trenuri de apă pe Pad.
Grozav. Nu ţi-am dus lipsa.
Aşa am auzit şi eu, a zis Nolte. D-aia şi vrei să-l tragi pe sfoară pe Nabab.
Eu? a făcut pe miratul Bombă. Direct la subiect, ca de obicei. O să fiu şi eu direct: nu mi-aş permite să mă lupt cu Nababul, mi-aş ridica în cap toţi carabinierii. Nu vezi că abia au venit românii ăia să lucreze pentru el şi ai şi apărut?
Mi-a ciripit cineva ceva.
Ciripeli de doi bani. O fi tălâmbu-ăla de Pinocchio, care minte cum i-e numele. Nu-l poţi pune să facă nimic fără să trăncăne.
Nu e Pinocchio, ai dreptate să spui că e prea tălâmb să înţeleagă ceva şi să-mi şi spună. Nu-i stă mintea decât la filmele porno proaste din anii şaizeci. Şi să se-nchipuie actor în ele.
Că doar n-oi fi ajuns chiroman.
N-am ajuns, dar când stai prin preajma multora auzi fel şi fel de discuţii. Chiar şi despre cărţi.
L-a privit lung pe Bombă, ochişorii lui de şobolan îl fascinau. Bombă s-a foit în fotoliu şi s-a gândit mult până să-i ofere un whishey.
E sticla pe masă.
Nu beau la ora asta, a răspuns comisarul.
Poate un chianti?
Nici.
N-am altceva să-ţi ofer, a zis Bombă.
Poate nişte informaţii? a sugerat comisarul.
Poate sun la poliţie şi-i întreb dacă te-au reangajat? Ştii că nu le place să ancheteze alţii-n locul lor. La fel era şi pe vremea ta.
Fă-o, o să le placă să audă că iar te dai mare şi poate-i aţâţi să redeschidă vreun dosar.
Tot afurisit ai rămas şi la pensie.
De ce să mă schimb? Tu te-ai schimbat?
Nu mă leg de oameni care n-au făcut nimic.
Tu zici. Poate doar le pui beţe-n roate, speri să-ţi iasă ceva. Te ascult. Care-i treaba cu Nababul? Vrei să-l storci de bani?
Am din ce să trăiesc.
Ceva este, a insistat Nolte. Ce ştii?
Ca toată lumea, ce scriu ziarele, ce spune târgul. C-o să se umple de bani doar publicând o carte. Nu mi-a dat prin cap s-o fac şi eu.
Nu-i aşa simplu.
N-o fi, jos pălăria.
Şi care-i treaba ta în poveste?
Bombă n-a ridicat tonul şi n-a încercat să se apere din prima clipă, jurându-se că n-a făcut nimic şi n-are nicio treabă cu orice va fi auzit comisarul, cum fac gangsterii împuţiţi de prin filmele proaste. A spus, în schimb,
niciuna, ca toată lumea, aştept şi eu să văd ce iese.
Nu-i doar o carte. E despre fata Grapponi.
Ţi-am zis că ştiu.
Te temi să nu le treacă ceva prin cap?
Vise, comisare, dacă-ncerci să mă legi iar de poveste. Nu ţine, cum n-a ţinut nici prima oară.
Nu-ncerc nimic, dosarul ăla e-nchis.
Aiurea! Ce l-a apucat pe Nabab? S-a apucat el hodoronc-tronc să publice o carte despre fată? I-a băgat cineva în cap să s-apuce să scormone? Cine?
De ce nu-l întrebi?
L-aş întreba, dar n-ajung eu la el.
Şi-atunci te-ai gândit să-i pui beţe-n roate, poate să i-o tragi.
Nu m-am gândit la nimic, nu ştiu de unde le scoţi.
Să zicem. Îţi dau un sfat. Opreşte-te. Altfel te frigi.
N-am nevoie de sfaturi. N-am avut niciodată.
Foarte bine. Mi-ai dat o idee, să stau cu ochii pe tine, ca pe vremuri. Coci tu ceva. O să fiu pe-aproape când te arde Nababul.
O să fiu pe-aproape când o să-ntrebe chestorul ce te-a apucat de te legi de oameni liberi. Când mai treci pe-aici, să ai măcar un caz.
Poate n-o să trec, or să vină alţii.
(din romanul „Crimă la Torino”, Crime Scene Press, 2014)
