Poezie și psihic (1980-1985) – 7

46. Eu îl gândeam pe Psihodor, de ani, ca pe un personaj suprem al existenţei mele.

Numele său îl ţineam ascuns numai pentru mine, îl pronun­ţam rareori, fără voce, şi de fiecare dată cu un început de visare paralizantă.

Experienţă similară cu a cuprinde cu gândirea Lumea până când te trezeşti singur, izolat într-o margine, neputincios.

Joc periculos cu abstracţiile.

Şi iată că ieri, în vitrina unui anticariat bucureştean, văd o carte cu un titlu năucitor: Les voyages du Psichodor, philosophe cinique, a domnului Hans Ryter, Paris, 1924.

O carte de 250 lei.

Nu am putut-o cumpăra.

47. Poeţii actuali, în special tinerii, sunt mai aproape ca oricând, cu un minimum de inteligenţă, de a realiza imagini poetice sclipitoare.

De la Cântecele lui Maldoror şi mai ales de la Rimbaud şi Baudelaire această poetică a nonconformismului asociaţiilor a de­venit o procedură strict necesară, obligatorie şi la îndemâna oricui înzestrat cu un oarecare „profesionalism“.

Dar este poezia doar imagine sau înlănţuire de imagini?

Îmi amintesc un film cu Stan şi Bran constructori: după multe peripeţii eroii noştri reuşesc să ridice o casă superbă, ultra-modernă şi în momentul în care îşi încheiau socotelile cu beneficiarul vine o pasăre călătoare şi se aşază pe coş, iar imensa potriveală de scân­duri, cuie, cărămidă şi mortar se prăbuşeşte într-o clipă.

Ce greşeală au comis genialii constructori?

Cam aşa stau lucrurile şi cu poezia lipsită de ştiinţa construcţiei; vine o pasăre a viitorului şi adevereşte un trecut şi un prezent frumos ornat însă total lipsit de rezistenţă structurală.

48. Ar fi absurd să se înţeleagă că poezia nu ar avea nevoie de imagini, şi încă de imagini noi, dar aceste moduri personale ale unei sensibilităţi istorice nu înseamnă nimic fără o gândire poetică nouă.

Imagineria (apropiată şi ca structură fonetică de inginerie) este produsul propriu şi unic al poetului care nu trăieşte în mod absolut nici în lume nici între cuvinte, nici în plan ideal nici în plan real, nici în plan impersonal dar nici în plan personal, ci într-un laborator poetic populat cu fapte reale şi cuvinte supuse şi unele şi altele observaţiilor, probelor, experienţelor şi experimentelor cele mai imprevizibile.

Nu în mod obligatoriu „tehnologia“ cea mai avansată va da „produsul“ cel mai bun, dar în mod sigur „tehnologia“ (arta) cea mai adecvată va crea „producţia“ (poezia) cea mai valoroasă.

49. Aş numi fapt real o întâmplare cotidiană sau percepţia unui obiect sau lectura unei cărţi sau o revelaţie, o comunicare sau o acţiune, în genere orice eveniment (intelectual, cultural, social, ştiinţific, moral, politic, istoric etc.) sau conexie de evenimente care declanşează efecte şi semnificaţii psihice în om.

Fie că sunt prezente, trecute sau anticipate, aceste eveni­mente nu se exprimă prin cantitatea pe care individul o reţine cu precizie milimicronică, ci printr-un mod aparent neorganizat de ecuaţie a personalizării.

50. Cine sunt eu?

Aceasta-i întrebarea care declanşează brusc conştiinţa şi poezia.

O întrebare la care din fericire trebuie să răspunzi mereu supunându-te unei permanente stări de conştiinţă.

Şi atunci poezia nu se transformă într-o conştiinţă a con­ştiinţei?