Poezie și psihic (1980-1985) – 13

75. Poezia: act şi acţiune ale unei supreme intelectualităţi dominată de legi şi practici intelectuale şi de un acut sentiment cul­tural în deplină şi perpetuă luptă cu fadul, vulgarul, grosierul, anxie­tatea, insuficienţa personală şi retragerea afectivă, adică moartea şi aculturalul.

76. Poezia: lunetă prin care surprinzi timpul, căci uneori timpul poate fi surprins, aşa cum până şi cel mai simplu obiect este o surprindere a timpului.

77. Poezia: instrument torturând comoditatea existenţială, intelectuală, afectivă şi comportamentală, sigiliu al persoanei şi al lumii, luciditate progredientă în contra detaşării abstractului şi anistoricului de concret şi istoric.

78. Poezia: construcţie de constante psihice şi logice, construcţie neîncetată, ordonată, metodică, solitară, perseverentă, tinzând spre viitor, convorbind cu viitorul, cu un prezent ideal.

79. Poezia: laser în plină zi, în chiar plină cunoaştere, în chiar naşterea cunoaşterii printr-un infinit mic adăugat, inclus, suprapus unui infinit mare; activitate neiertătoare, totală, plăcută, obositoare de a te conecta într-un timp scurt la timpul infinit; activitate obişnuită şi nu de lux.

80. Poezia: ceea ce rămâne după ce limbajul s-a desăvârşit
şi săvârşit, un post-limbaj, adică simţul poetic sau reprezen­tarea, aşa cum, după îngurgitarea unui fruct desăvârşit, rămâne repre­zentarea gustului şi mirosului; acest simţ special este singura posi­bi­li­tate prin care poţi depăşi ocazionalul şi nesistematicul, în­tâmplătorul şi neorganicul, capcana unui limbaj superb dar inco­municabil.

81. Poezia: rezistenţă la neant, revărsare a creierului în întreg trupul, în întreg naturalul, în întreg timpul, în fiecare literă şi în fiecare cuvânt.

82. Poezia: tensiune şi invenţie psihică subordonând, mascând invenţia tehnică.

83. Poezia: început şi sfârşit al sinelui, existenţă şi esenţă a sinelui, timp ideal dăruit doar atât cât sinele mai are încă ceva de cunoscut, de redefinit, de trăit.

84. Poezia: secţie a unui minister al Creşterii Gândului.

85. Poezia: un domeniu dinapoia cuvintelor, transmiterea a ceea ce este pe buzele tuturor, în creierul tuturor şi devine luare de cunoştinţă – de la individual la colectiv, de la mine la tine.

86. Poezia: estuar al sinelui dezvoltat, forţat să iasă din întu­neric, din inconştient, din anonim, din sine însuşi, din gurile de orgă în preasfântul aer, în tăcere şi eter şi etern şi nevăzut şi nepi­păibil, dar şi văzut şi pipăibil, în sensibilă durată.

87. Ceas galben, unde galbene, mări galbene, viziuni galbene, chimism galben, galben, gal-ben-gal-ben-gal-ben-gal…, jocuri cu artificii ale unui creier galben, mai galben cu trecerea timpului decât soarele, galben raţional, total, armonic, ex-comunicat, popular.

88. În creierimea noastră din nemărginita Neuronia subiecţii vor smulge senzorii lui Psih; dintr-un Psih roşu se va naşte un Psih galben, o primordialitate se va transforma într-o altă primordia­litate, realul va înfrumuseţa idealul, iar idealul va amplifica realul.