75. Poezia: act şi acţiune ale unei supreme intelectualităţi dominată de legi şi practici intelectuale şi de un acut sentiment cultural în deplină şi perpetuă luptă cu fadul, vulgarul, grosierul, anxietatea, insuficienţa personală şi retragerea afectivă, adică moartea şi aculturalul.
76. Poezia: lunetă prin care surprinzi timpul, căci uneori timpul poate fi surprins, aşa cum până şi cel mai simplu obiect este o surprindere a timpului.
77. Poezia: instrument torturând comoditatea existenţială, intelectuală, afectivă şi comportamentală, sigiliu al persoanei şi al lumii, luciditate progredientă în contra detaşării abstractului şi anistoricului de concret şi istoric.
78. Poezia: construcţie de constante psihice şi logice, construcţie neîncetată, ordonată, metodică, solitară, perseverentă, tinzând spre viitor, convorbind cu viitorul, cu un prezent ideal.
79. Poezia: laser în plină zi, în chiar plină cunoaştere, în chiar naşterea cunoaşterii printr-un infinit mic adăugat, inclus, suprapus unui infinit mare; activitate neiertătoare, totală, plăcută, obositoare de a te conecta într-un timp scurt la timpul infinit; activitate obişnuită şi nu de lux.
80. Poezia: ceea ce rămâne după ce limbajul s-a desăvârşit
şi săvârşit, un post-limbaj, adică simţul poetic sau reprezentarea, aşa cum, după îngurgitarea unui fruct desăvârşit, rămâne reprezentarea gustului şi mirosului; acest simţ special este singura posibilitate prin care poţi depăşi ocazionalul şi nesistematicul, întâmplătorul şi neorganicul, capcana unui limbaj superb dar incomunicabil.
81. Poezia: rezistenţă la neant, revărsare a creierului în întreg trupul, în întreg naturalul, în întreg timpul, în fiecare literă şi în fiecare cuvânt.
82. Poezia: tensiune şi invenţie psihică subordonând, mascând invenţia tehnică.
83. Poezia: început şi sfârşit al sinelui, existenţă şi esenţă a sinelui, timp ideal dăruit doar atât cât sinele mai are încă ceva de cunoscut, de redefinit, de trăit.
84. Poezia: secţie a unui minister al Creşterii Gândului.
85. Poezia: un domeniu dinapoia cuvintelor, transmiterea a ceea ce este pe buzele tuturor, în creierul tuturor şi devine luare de cunoştinţă – de la individual la colectiv, de la mine la tine.
86. Poezia: estuar al sinelui dezvoltat, forţat să iasă din întuneric, din inconştient, din anonim, din sine însuşi, din gurile de orgă în preasfântul aer, în tăcere şi eter şi etern şi nevăzut şi nepipăibil, dar şi văzut şi pipăibil, în sensibilă durată.
87. Ceas galben, unde galbene, mări galbene, viziuni galbene, chimism galben, galben, gal-ben-gal-ben-gal-ben-gal…, jocuri cu artificii ale unui creier galben, mai galben cu trecerea timpului decât soarele, galben raţional, total, armonic, ex-comunicat, popular.
88. În creierimea noastră din nemărginita Neuronia subiecţii vor smulge senzorii lui Psih; dintr-un Psih roşu se va naşte un Psih galben, o primordialitate se va transforma într-o altă primordialitate, realul va înfrumuseţa idealul, iar idealul va amplifica realul.