Carmen Sorescu
Tot timpul se gândise la diferența majoră de abordare a celor doi medici, Freud care spunea că nevroza și frustrarea vin dintr-o viață sexuală precară și Viktor Frankl care scrisese Omul în căutarea sensului vieții, și spunea că frustrarea venea din lipsa unui sens. Andrei se gândea că dimpotrivă, dacă ți-ai împlinit tot rostul nimic nu mai are sens, trăiești în van, doar pentru tine, singur, un copac la marginea pădurii. Când, spre deosebire de Freud, cu care era de acord că dacă nu ai casă, acoperiș, mâncare, foame și frigul nu te vor lăsa să gândești coerent și dacă nevoile de bază nu sunt îndeplinite o poți lua razna, poți fura, ucide etc, dar dacă ai și acoperiș și hrană, familie și copiii în siguranță la locul lor, ce mai rămâne de făcut? Care mai e scopul, când totul e împlinit? Și în acest caz pot interveni nevroze și mai inexplicabile. Desigur piramida nevoilor devine interminabilă, zi de zi, poți pune cărămizi să îți construiești reputație, prestigiu, apoi de pe culme să privești panorama vieții împlinite, iar când nevoia de adevăr și frumusețe e și ea împlinită, ce mai urmează? Andrei asta se întreba mereu: Câtă abstractizare putea duce? Viața lui aici era, la cota irealității! Aici unde nu mai era nimic tangibil, iar palmele puteau cuprinde idealurile așa cum cuprindea o farfurie cu mâncare. Rămăsese în aer, suspendat ca un balon condus doar de motorașul minții care privea de sus sau, cum îii plăcea lui să spună, rămăsese ca roțile unei biciclete care se învârt singure după avariere. Prin urmare, era avariat, suferise o deteriorare, și își dădea dreptate. Omul nu are ce căuta așa sus, într-un loc care poate aparține zeilor, dacă o face se izbește frontal de gol. Când motivația dispare ca urmare a faptului că pagina următoare nu mai există sensul dispare și el. De aceea, lui Andrei îi plăcea prin locuri aglomerate, piețe, gări, parcuri îl aducea cu picioarele pe pământ din lumea lui unde nu mai exista nimic de făcut. Ajunsese să se ofere voluntar să meargă prin păduri să culeagă plastice și hârtii, să crească pui de câini labrador, să meargă cu ei la dresat pentru oamenii orbi, ajuta comunitatea, iar când vedea mizerie prin parcul de lângă casă se ducea singur și le aduna după care le înmâna gardianului, care mereu îl privea suspect, circumspect, ca fiind ușor anormal. Îi spuse acestuia că are o manie, a curățeniei, dar nu era deloc așa, la el acasă nu era farmacie, ci mai degrabă un laborator de fabricarea a vieții. Avea tot felul de lădițe, caserole, ghivece cu semințe de plante, pe care apoi le resădea, și balconul lui era o seră. Nu de multe ori își dăduse seama că poate suferea de complexul eroului salvator și că acest sindrom mesianic se manifesta, cum altfel, decât prin a ajuta lumea din jur.
Corpul uman îl vedea ca pe corabia lui Iason, trebuia să fie de toate: zidar, pietrar, muzician, rege, profet, clarvăzător și chiar hoț, să știe să vâslească și să fie pregătit mereu de plecare și mai ales curaj pentru marea plecare. Trebuia să știe să stea singur, fără apă, fără mâncare, să facă față himerelor, harpiilor, să știe să se scufunde, să nu se rătăcească, dar trebuia să și conducă acest arsenal. În loc de catarg pe vârful ființei era un ideal.
Există un loc în mintea fiecărui om care lucrează neîncetat la săvârșirea destinului, un loc după care tânjește orice minte căutătoare, așa cum argonauții au râvnit după lâna de aur și au găsit-o într-un final după multe pierderi. Așa se întâmplă și cu corpul uman, abia după ce se irosește și sacii de nisip sunt aruncați tangajul e din nou echilibrat. Andrei visa la această punte între lumi atât de mult…
Abstractizarea (dex) este operația gândirii prin care se separă ceea ce nu este separat sau separabil în realitate, de considerare a unui lucru independent de legăturile lui, a unei substanțe independent de atributele ei sau invers. Cu alte cuvinte, un fel de fracturare până la ruperea totală, a mesteca ce nu e de mestecat până totuși omogenizarea se înfăptuiește, a accepta ceea ce nu e de acceptat, și tot așa, numai că toată panoplia nou născută nu e altceva decât boală. Distorsionarea cu elemente care nu au ce căuta lângă altele pentru a face cu orice preț un așa zis întreg, ca formă de artă este deă acord toată lumea dar ca formă de viață rămâne de stabilit dacă supraviețuiești. La alt nivel a mai încercat doctorul Frankenstein 😊 „Apoi s-a arătat Domnul în capul scării și i-a zis: «Iată, eu sunt cu tine și te voi păzi în orice cale vei merge.»” Iacob exclamă: „Cât de înfricoșător este locul acesta!”
Însă a irosi în cazul lui Andrei însemna să pună plasturi, și cum munca asta atât de istovitoare era echivalentă cu munca lui Sisif, niciodată nu avea să-și găsească liniștea. Numai că în dimineața aceasta o fetiță de vârstă preșcolară l-a oprit. Cum își făcuse loc printre trecători și de unde a apăruse nu apucase să-și dea seama pentru că ea insistent arăta spre fântâna Hygiea.
