Odilia Roşianu
La Traviata, Nabuco, Aida, Rigoletto, Otello… Cu alte cuvinte, pur și simplu, Giuseppe Verdi (9/10.10.1813 – 27.01.1901), fiul unui hangiu italian care a cucerit toate scenele lumii.
Fie că vorbim despre Va, pensiero, despre La donna e mobile sau despre Libiano ne ‘lieti calici, aproape orice trecător oprit pe stradă ar putea să fredoneze măcar două măsuri din aceste bucăți muzicale.
Iar faptul că Verdi a fost respins la admiterea la Conservatorul din Milano, pe motiv că nu are talent, m-a dus cu gândul la numărul mare de edituri care au refuzat publicarea unor romane ce s-au dovedit valoroase și cu mare succes peste ani. E greu de recunoscut talentul, mai ales în stare incipientă, deh…
Răsfoind corespondența lui Verdi, putem descoperi, într-o scrisoare adresată prietenului său Muzio, o afirmație care azi ne face să zâmbim: Azi-noapte, „La Traviata” a fost un eşec. Este vina mea sau a soliştilor? Timpul va hotărî.
Și timpul a hotărât, i-a contrazis pe toți aceia care nu au crezut în Verdi, fie ei muzicieni, critici muzicali sau ascultători.
În ziua aniversării compozitorului ce toată viața a muncit „ca un ocnaș” (după propriile-i declarații), vă propun să vă convingeți încă o dată, dacă mai era nevoie, de bogăția muzicii lui Giuseppe Verdi.
Să admiri frumuseţi e un lucru bun, dar să inventezi frumuseţi e un lucru mult mai bun.
