Sărăcia şi talentul

Jack London (12 ianuarie 1876 – 22 noiembrie 1916) se naşte într-un mediu foarte sarăc, „copil din flori” deoarece tatăl nu vrea să-l recunoască. Copil fiind este obligat să lucreze ca vânzător de ziare, mână de ajutor în birturi sau într-o fabrică de conserve. Tocmai aceste condiţii vitrege îl vor determina mai târziu să îmbrăţişeze idelile socialiste, lucru care îşi va pune amprenta inclusiv asupra operelor sale. Acestea vor avea drept subiecte existența crudă, sălbatică și spiritul de revoltă și aventură, iar criticii le vor compara cu scrierile lui  Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, Joseph Conrad, Charles Darwin, Herbert Spencer, Karl Marx și Friedrich Nietzsche.

Pădurea de molift negru şerpuia mohorâtă de-a lungul malurilor îngheţate. Vântul despuiase de curând arborii de veşmântul lor alb de gheaţă şi, în lumina palidă aasfinţitului, trunchiurile negre, prevestitoare de nenorocire, păreau că se pleacă unul spre altul. O tăcere nemărginită domnea asupra întinderii şi întreg ţinutul nu era decât o pustietate nesfârşită şi fără de viaţă, încremenită, atât de însingurată şi rece, că nici tristeţe nu mai trezea. Te îmbia parcă să râzi, dar un râs ce înfiora mai mult decât orice tristeţe, un râs fără voioşie, ca zâmbetul sfinxului, un râs rece ca gheaţa, în care sălăşluia ceva din grozăvia celor nestrămutate. Era Wildul, sălbaticul wild de la miazănoapte, cu inima de gheaţă.

Dar viaţă totuşi era, undeva departe în acest ţinut, o viaţă sfidătoare. În josul apei îngheţate trudea un atelaj de câini-lupi. Blana lor zburlită prinsese chiciură, iar răsuflarea le îngheţa în aer de cum ieşea din gură în pufăituri de aburi, aşternându-li-se apoi în cristale pe blană. Prinşi în hamuri şi şleauri de piele, câinii trăgeau după ei o sanie. Era o sanie fără tălpici, făcută din scoarţă groasă de mesteacăn, cu fundul de-a dreptul pe zăpadă. Botul îi era adus în sus şi răsucit ca un sul, anume ca să împingă sub sanie coama de zăpadă afânată ce se ridica dinainte în valuri. Pe sanie se afla legată zdravăn o ladă lungă şi îngustă. Mai erau şi altele – pături, o secure, un ibric pentru cafea şi o tigaie;dar în ochi îţi sărea mai întâi lada lungă şi îngustă, care ocupa mai tot locul.

(„Colţ alb”, traducere Mircea Alexandrescu)

(imagine de pe price.ro)