Odilia RoşianuOdilia Roşianu
04.04.2017

Fii singură cu marea, fii singură cu mine

Într-o zi a păcălelilor, Evgheni Evtușenko s-a stins. Avea 84 de ani, trăia în America și a rămas pentru totdeauna un scriitor al dezghețului, un umanist par excellence ce s-a făcut foarte repede auzit din spațiul ex-sovietic. Invariabil, în aceste zile, agențiile de știri au titrat „Poetul Evgheni Evtușenko a murit”, poate pentru că poeziile lui au rămas emblematice, mai mult decât activitatea de romancier, eseist, dramaturg sau regizor. Poate și pentru că, așa cum a crezut și a dovedit, „un poet în Rusia e mai mult decât un poet”.

Printr-o stranie coincidență, România a fost prima țară străină pe care a vizitat-o imediat după ce i s-a permis să plece. Se-ntâmpla în mai 1960. Iar mai târziu, după 40 de ani a revenit și, în cadrul unui interviu acordat pe-atunci ziarului Jurnalul național a povestit: Când trenul a fluierat în Gara Iaşi, mi-am spus: „Oare cum va fi primul om pe care-l voi vedea? Aşa cum va arăta el, aşa trebuie să arate omenirea”. Ei bine, primul individ mi-a „scăpat”: era grănicerul, pe care nu l-am zărit, pentru că stătea ascuns în adăpostul său grăniceresc. Dar peste calea ferată stătea un copilaş de vreo 6-7 anişori care… făcea pipi. Iar mie mi-a apărut un curcubeu… Şi am izbucnit în râs şi mi-am spus: „Uite, asta este omenirea însăşi!”. Aşa m-a „primit” România, iar eu mi-am reamintit întotdeauna cu bucurie „curcubeul”, iar pe băieţel nu l-am uitat niciodată. Din acel moment m-a cuprins o stare de bine şi am realizat că, la urma urmei, toţi oamenii sunt egali. Pot spune că lumea mi s-a deschis în România.
Să se odihnească în pace, iar noi să deslușim Descântecul lui, din care se aude încet „gândește-te la mine…

(sursa foto originală: independent.md)

***

În nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, –
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.

Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea – numai mie credincios.

În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vântul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptându-mă, tânjeşte.
Te rog – vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
când visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine…

Evgheni Evtușenko (18.07.1933 – 1.04.2017)

(Foto cover: Odilia Roșianu)

(traducere poezie de Ștefan Dimitriu)

7.253 cititori