Diana Serena Bunea
Grație părintelui Constantin Necula am aflat de autobiografia lui Nicole-Valery Grossu, în cadrul unei conferințe susținute la ASCOR Sibiu, în timpul studenției mele în urmă cu aproape douăzeci de ani. Într-o zi geroasă de decembrie am cumpărat Binecuvântată fii, închisoare, relatarea tulburătoare a experiențelor trăite de Nicole-Valery Grossu în timpul celor patru ani de detenție din 1949 până în 1953.
Nicoleta Valeria Bruteanu s-a născut la Turnu Măgurele, pe 4 decembrie 1919. Din notele biografice semnate de Mariana Ionescu aflăm că autoarea este rudă cu Iuliu Maniu, din partea mamei. A activat în Partidul Național Țărănesc în ilegalitate și a fost redactor la ziarul „Dreptatea”. Este arestată în seara zilei de 24 august 1949, în așteptarea unei condamnări cunoaște ororile închisorilor comuniste până la eliberare în 1953.
La câțiva ani după ieșirea din închisoare, în 1957, Nicole își va uni destinul cu scriitorul Sergiu Grossu care va fi la rândul său arestat doi ani mai târziu. Condamnat la 12 ani de închisoare, este eliberat în urma decretului de grațiere după trei ani. Împreună se hotărăsc să părăsească România plecând în Franța în 1969, luând astfel drumul exilului. Legăturile cu România nu se pierd odată cu depărtarea de țară ci dimpotrivă se intensifică, astfel că activitatea celei care se numește acum Nicole Valery-Grossu se concretizează în publicistica editorială, conferințe și ajutorare.
În 1976, Nicole publică la editura Plon Benie soit-tu prison (Binecuvântată fii, închisoare), cunoscând un mare succes în Franța. Memoriile sale sunt traduse în germană, engleză, italiană și norvegiană. Cartea este tradusă în limba română abia în 1997, la mai bine de două decenii de la apariția ei în Franța. Din păcate Nicole Valery nu a mai trăit această bucurie, plecând la Domnul în decembrie 1996. Pentru a i se îndeplini ultima dorință este înmormântată în cimitirul Sfânta Vineri din București, alături de părinți.
Cartea cuprinde șapte capitole și un Epilog. Prefața este semnată de Ana Blandiana. Titlurile fiecărui capitol sunt semnificative marcând un episod din din acest drum al Crucii transformat în Înviere: Celula 24, De la subsolul Ministerului de Interne la Mislea, Tovarășele mele de temniță, Biblia, Percheziția, Infernul canalului Dunăre-Marea Neagră, Fiindcă mă iubește, de aceea îl voi izbăvi (P 90).
Intenția mea nu este de a oferi un rezumat al acestei emoționante mărturii de credință ci dimpotrivă de-a vă trezi curiozitatea păstrând misterul.
„De altfel, ceea ce singularizează această carte în seria memoriilor de închisoare, căreia totuşi îi aparţine, este tocmai strania ei capacitate de a fi o minuţioasă, extrem de obiectivă, aproape albă relatare şi, în acelaşi timp, o vibrantă, extatică mărturisire de credinţă şi rugăciune, desprinse cu desăvîrşire din contingent. Lumina pe care gardienii o descopereau uluiţi în faţa «nebunei din celula 24», care le zîmbea şi-i obliga astfel să plece ochii, umple întreaga carte şi uimeşte cititorul, care nu ştie dacă să atribuie epifaniei sau numai artei literare puterea de iradiere a textului.” Iată ceea ce afirmă Ana Blandiana în prefața autobiografiei intitulate sugestiv, Închisoarea ca experiență mistică. (Binecuvântată fii, închisoare, pag. 6).
Cine ar fi bănuit oare că Nașterea Domnului se poate trăi astfel în închisoare, în întuneric, în izolare, în singurătate și suferință, acolo unde iadul pare a fi mai aproape, cu o asemenea intensitate?
„Liniştea pivniţei nu mai avea nimic lugubru în ea; devenise solemnă şi prietenoasă. Singurătatea mă ajuta, în acea seară, să înţeleg în adîncime sensul uriaşului eveniment creştinesc ce se sărbătoreşte de Crăciun. Acest Crăciun ciudat, petrecut într-o pivniţă fără nici o fereastră care să se deschidă spre noaptea de afară, dar în care steaua de la Bethleem strălucea în sufletul meu, îmi apărea blînd şi liniştit. Şi tot în sufletul meu se desfăşură Misterul Naşterii lui Iisus. Tot acolo se aflau Ieslea, Copilul Iisus, părinţii Săi, îngerii, Magii şi, în mijlocul mulţimii, familia şi prietenii mei. Iisus trăia în mine. Întreaga mea fiinţă era plină de prezenţa Sa. Lumina stelei strălucea cu mai mare putere, iar bucuria de a-i aparţine lui Iisus deveni uriaşă, prea mare pentru biata mea inimă. De pretutindeni, auzeam minunate colinde de Crăciun. Cerul se deschisese, umplîndu-mi sălaşul de cîntec, culoare şi fericire. – Doamne! am strigat deodată, ascunzîndu-mi faţa în mîini. E prea mult! Prea multă bucurie pentru o biată făptură ca mine! Prea multă lumină ca s-o pot îndura! După cîteva clipe, privind în jurul meu, în pivniţa unde domnea aceeaşi atmosferă de pace, am murmurat: «în această seară de Crăciun, Iisus a fost aici!» Acesta a fost cel mai minunat Crăciun din viaţa mea, deşi voi regreta întotdeauna că nu m-am lăsat cuprinsă pînă la capăt de extazul Nopţii Sfinte…”
La 25 septembrie 1953 este eliberată din închisoare. Dumnezeu o salvează din acest iad care pentru Nicole a reprezentat un adevărat drum al Crucii la capătul căruia nu a aflat răstignirea ci Învierea, un drum al Crucii înțesat de revelații și bucurii spirituale de neînchipuit într-un spațiu al ororilor, umilințelor, bătăilor zilnice. Iată de ce pentru Nicole închisoarea devine o Binecuvântare, izvor de dragoste, de pace și lumină înnoitoare de spirit. În fața acestor mărturisiri nu poți să nu te cutremuri și să te minunezi de puterea lui Dumnezeu.
Regizorul Nicolae Mărgineanu va ecraniza Binecuvântată fii, închisoare! în 2002, film cu care va obține două premii și o nominalizare la Festivalul de Film de la Montreal în 2003.
Bibliografie:
Nicole-Valery Grossu, Binecuvântată fii închisoare, Editura Univers, București, 2002
Diana Serena Bunea este corespondentă a revistei „Literatura de azi” în Canada
Imagine: Maria Ploae în filmul Binecuvântată fii, închisoare
