TIMPUL PĂTRAT

Fii fericit, nefericitule!

Fericirea. Una dintre marile teme ale umanității. Poate cea mai mare dintre ele. Omenirea aleargă după fericire, recunoscând sau nu acest lucru. Fericirea trebuie tratată cu sinceritate. Altfel [...]

Tinerețea cea fără de bătrânețe

E lesne de presupus că, dacă s-ar putea face un referendum mondial de alegere între tinerețe și bătrânețe, cei mai mulți ar opta pentru cea dintâi. A da viața îndărăt e țelul principal al [...]

STELA, o grădină de om

Se spune că cerul e grădina stelelor. O metaforă sensibilă și ușor naivă, care ascunde însă în ea o profunzime care o saltă peste nivelul unei simple afirmații poetice. Nu știm cum e cerul, deși [...]

Omul rotund

„Cuibul de pasăre e sfera-minune, sfera-realizare-împreună; aşa cum glasul meu se ridică şi ajunge până într-un punct de unde este preluat de alţii, împlinindu-se, tot astfel cuibul solid, din [...]

Omule, pomule!

Lady Macbeth, Ducesa de Glouchester, Hecuba, Antigona, Abbie, Bernarda, Hedda, Molly, Doamna Clara, Martha, Anca, Tofana, Regina, Emilia, Mama, Maria Vasilievna, Beatrice, Vitoria Lipan, [...]

Îndrăzniți!

Despre râs și adepții râsului. Un titlu care ar putea anunța o conferință susținută de un filozof sau poate de un literat. Un cărturar, cu certitudine. Greu ar fi să bănuim că acest titlu, apărut [...]

A FI – FIRE

Geniile nu sunt supraoameni, ci suflete care accesează inimaginabilul. E o concluzie la care poți ajunge cu ușurință. Dar ca să vorbești despre inimaginabil trebuie să înțelegi cât de cât ce este [...]

Lumea e un castel, nu o cârciumă

Am întrebat mai mulți prieteni ce-ar prefera să citească, o carte biografică sau una autobiografică. O parte destul de consistentă au optat pentru prima variantă, spunând că dintr-o asemenea [...]

Dumnezeu nu e scamator

Observ în ultima vreme că panica a devenit o modă. Ba, mai mult, i se face chiar reclamă… Cred că e vorba de un import din lumea modernă care s-a instalat comod în dinamica noastră [...]

Când faci cu ochiul vieții

Ne place să auzim ceea ce ne dorim. Ne place să vorbim ceea ce ne dorim. Ne place să trăim ceea ce ne dorim. În general și în particular vorbind, omului îi place să-i fie bine. Chiar dacă, în [...]