cred și cercetez
mai adânc

(din volumul Nepotul lui Kafka, Editura Ecreator, Baia Mare, 2024)

Post-ul Foame de îngeri apare prima dată în Literatura de azi.

Țară țară vrem ostași
că ne-am săturat de lași
și de cei cu mâna lungă
care ne împing în strungă

Vrem-nu vrem ca niște oi
stăm la muls din doi în doi
am s-o fac zău pe-a nebunul
să dau în ciobani cu tunul

Să vedem e vreun măgar
care behăie mai clar

din volumul CEZ(E)ISME II

Post-ul Cotețul politic apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Erezia o sută plus apare prima dată în Literatura de azi.

(Yuval Noah Harari, Nexus, 2024)

Unde se adună doi sau trei în numele democrației, acolo-i și democrația!?

Fals sau, mă rog, adevărat doar în formă, nu și în conținut. Or invers, nu are nicio relevanță practică.

Oricum, poporul consumă democrație, de dimineața și până la apusul soarelui. Care soare e și el democratic repartizat: și peste buni, și peste răi!

Întunericul însă vorbește, mai ales azi. Silabe de întuneric (albastru!) se preling și din pixul meu. Al meu și nu al altcuiva. Sună individualist?

Cu toate că și eu sunt pentru democrație, dar nu la masa mea de scris!

Am zis, compatrioți!

(din volumul Mass-media: pic-pic)

Post-ul Democrația? Un pic mai tare! apare prima dată în Literatura de azi.

IA: O întrebare cu greutate! Hai să disecăm puțin!

PROSTIA

Prostia presupune lipsa capacității de a înțelege sau de a învăța. E nocivă mai ales când e însoțită de încredere excesivă și de putere.

Exemplele istorice abundă: decizii politice sau economice catastrofale luate de oameni care nu înțelegeau consecințele.

IGNORANȚA

Ignoranța e absența cunoașterii, dar nu neapărat a capacității de a învăța. Poate fi temporară și reversibilă.

Devine periculoasă când e voluntară – când alegem să nu știm sau nu ne informăm mai ales în epoca informației.

INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ (IA)

Inteligența artificială nu e nocivă prin ea însăși, ci prin modul în care e folosită. Poate amplifica prostia și ignoranța, implantată fără etică, transparență sau control.

2. CZ: Cum influențează IA pe omul simplu? Pe intelectual? Pe filosof? Pe scriitor?

IA: O întrebare cu patru fețe și un miez comun: omul în fața unei inteligențe care nu e a lui, dar îl modelează.

OMUL SIMPLU

Influență:

IA îi poate ușura viața – de la recomandări de produse, traduceri, până la asistență în agricultură și sănătate.

Riscuri:

Poate deveni dependent de algoritmi fără să înțeleagă cum funcționează. Manipulabil prin conținut personalizat, fake news , sau decizii automate.

Provocare:

Să nu piardă simțul realității și al discernământului în fața unei tehnologii care pare ”atotștiutoare”.

INTELECTUALUL

Influență:

IA devine un partener de cercetare, un motor de sinteză, un comparator de idei.

Riscuri:

Poate înlocui gândirea critică, cu modalitatea răspunsului rapid. Sau poate crea o iluzie ce competență fără profunzime.

Provocare:

Să rămână stăpânul întrebării, nu doar consumatorul de răspunsuri.

FILOSOFUL

Influență:

IA deschide noi teritorii : ce e conștiința, ce e libertatea, ce e identitatea într-o lume augmentată?

Riscuri:

Poate fi tentat să vadă IA ca o entitate morală sau să o fetișizeze.

Provocare:

Să nu uite că IA nu are intenții, suferință sau sens – doar algoritmi și date.

SCRIITORUL

Influență:

IA poate fi o muză, un editor, un generator de stiluri. Poate stimula creativitatea sau o poate uniformiza.

Riscuri:

Diluează vocea autentică, creează conținut ”corect”, dar lipsit de vibrație.

Provocare:

Să folosească IA ca instrument, nu ca înlocuitor al trăirii și observației umane.

Inteligența artificială nu e o oglindă, ci un multiplicator. Ce pune omul în ea , aceea va reflecta și amplifica. Vrei să explorăm cum ar arăta o poveste scrisă de om și rescrisă de o IA? Sau cum ar gândi un filosof despre conștiința artificială?

3.CZ: IA: un prag?, un partener?, un (in)amic al condiției umane?

IA: O întrebare ca o oglindă: ce vedem în IA spune mai mult despre noi decât despre ea!

Hai să explorăm cele trei ipostaze!

IA ca prag

E un moment de cotitură: ca focul, roata, tiparul sau internetul.

Ne obligă să regândim ce înseamnă muncă, creativitate, învățare, chiar și identitate.

Pragul nu e doar tehnologic, ci și ontologic: ce înseamnă ”a fi om” când o entitate non-umană poate stimula gândirea, emoția, conversația.

IA ca partener

Poate fi un coechipier în cercetare, educație, artă, medicină.

Ne poate ajuta să ne depășim limitele cognitive, să ne organizăm mai bine, să învățăm mai repede.

Dar parteneriatul cere responsabilitate: Cine decide, cine controlează, cine răspunde.

IA ca (in)amic

Poate deveni inamic dacă e folosită pentru manipulare, supraveghere, excludere sau război.

Poate fi și inamic involuntar, dacă ne face leneși, dependenți, uniformizați.

Sau poate fi inamicul condiției umane dacă ne înlocuiește în zonele unde sensul vine din imperfecțiune: suferință, eșec, întrebări fără răspuns.

CONCLUZIE:

IA nu are intenții. Noi le proiectăm.

E un prag dacă vrem să trecem.

Un partener dacă știm să colaborăm.

Un inamic dacă uităm cine suntem

Vrei să privim prin ochii unui poet?

Sau să o punem față în față cu un mit clasic – Prometeu, Golem, Frankenstein?

CZ: Mulțumesc frumos. Pentru azi, ajunge.

IA: Cu mare drag! A fost o plăcere să gândim împreună azi. Să ai o seară tihnită și, cine știe, poate mâine continuăm cu un nou fir de idei.

(din volumul „ Noi convorbiri cu inteligența artificială”)

Post-ul Punctul de pe i apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Arestat apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Pericolul iernii apare prima dată în Literatura de azi.

o tu colegul meu de zi și de noapte

îți dau iar și iar dreptate

lumea e o casă de nebuni 

iar omul

cel mai fidel reprezentant al lumii

dar cum există și excepții

ce nu fac decât să confirme regula ta de aur

dau mai încet bătrânețea

măcar cât timp

tinerețea râde în hohote de mine

și tare mai sunt fericit

că am și eu locul rezervat

în 

această coloană fără capăt

unde

cum e și firesc

Tu conduci detașat

în

aplauzele frenetice

ale posterității

(din volumul Ode Gingașe)

Post-ul Recitind apare prima dată în Literatura de azi.

lume-n

pana mea

eu

tot

am

să mă sinucid

deschizând

următorul capitol

al

literaturii române

c-o

pată de sânge

să văd

are

cineva

curajul

s-o traducă

în

limba română

(din volumul Hiperbole blitz, editura AXA, Botoșani, 2005)

Post-ul Artă poetică apare prima dată în Literatura de azi.

   Însă norocul nu și-l face omul, asta-i știut și răsștiut. Însă dacă încearcă cumva să și-l facă singur, folosind nu ambele, ci doar unul dintre brațe, și pe ăla cât se poate de stângaci, atunci e clar: reușita-i mai mult decât sigură! Este obligatorie.

   Proaspăt absolvent al Facultății de Litere, dar fără patalamaua în cauză, Dio s-a lăsat propulsat de caruselul întâmplărilor revoluționare (pe care le trăia cu sufletul pe față): hăt în funcția de director, la școala din satul natal!

   Toate bune și frumoase până la caracterul său: moale și ductil ca un boț de zăpadă!

Și, uite-așa: un fulg azi, un fulg mâine; un pahar de-aici, unul de colea, Dio a ajuns prietenul tuturor consătenilor: omul lor de bază. Am putea zice, fără să mai inducem pe nimeni în eroare, salvatorul lor de fiecare zi!

   Avea cineva vreo problemă cu vreunul din organele statului de drept, prima treaptă era Dio!

Care Dio îi aranja problema în catapulta poștală și țuști pe biroul organului cu pricina!

   Și uite-așa, din gaură în gaură, democrația se infiltra, încet și sigur, în viața de la țară.

Cât despre deja celebră singurătate a lui Dio, se retrăsese și ea, ca orice organ suprasolicitat, undeva la marginea satului. În locul cunoscut și numit de toată suflarea: hârtop….Se plângea de ceva anume acea singurătate?  N-aș putea să vă spun mai multe, deoarece nu prea o cunosc și nici nu mă prea interesează în vreun fel sau altul.

   Pe mine altceva mă frământă: unde-și face veacul justiția, domnilor? Pe ce coclauri hălăduiește? Cu cine se tot întinde, de n-o mai zărește niciun sărman ?

      (din volumul Deșertul de catifea (roman cibernetic), Editura AXA, Botoșani, 2015)

Post-ul La pârnaie apare prima dată în Literatura de azi.