de unde-ai coborât în lumea cea schiloadă
tu zână și zeiță a trupurilor vii
de unde-ai învățat să cazi plăcerii pradă
și-apoi să-mpingi spre lume cohorte de copii

te zugrăvesc adamii în versul bârfitor
în mincinoase fresce de lux și depravare
geloși precum cerberii când fugi din iadul lor
nebuni zăvozi de piatră iubind o muritoare

ai inventat copilul și laptele și sânul
și l-ai lăsat pe bietul Adam apus sub măr
căci EVA tu ești viața ești stăpânul
acestui ev de carne de mit de adevăr

ne facem preș sub pasu-ți de mătase
bieți oameni goi ce au gustat din miere
și ne lăsăm în urmă agoniseli și case
noi suferim în taină ne zbatem în tăcere
când dorul tău de șarpe
te vinde și te piere

Post-ul Eva stăpâna evului apare prima dată în Literatura de azi.

sunt gândurile

dincolo de noi poți vedea

într-o scorbură cioplită

în carnea timpului

cum trec zilele

resemnate

pe sub arcadele morții

și cum cad

într-un mojar

lăsându-se pisate

mutate

în

N I M I C

Post-ul Dincolo de noi sunt gândurile apare prima dată în Literatura de azi.

oglinda era micul meu rai
în care fugeam să mă cercetez
cât am crescut
cât m-am îngrășat
cum arăt și cum aș arăta cândva

acum mă privesc într-un ciob
pe rând
anatomic
să nu mă sperii de mine însumi
să nu văd șerpii de catifea
cum îmi înfășoară gândul
nici lumânarea furată de pe aripa sfântă
să n-o văd cum îmi desenează o cruce pe frunte

între două valuri
caii de argint își aranjează șeile
chemându-mă să înfruntăm apa
să călărim unul peste altul
în mare și în timp

abia atunci am văzut plutind peste orizont
clepsidrele
unele mici și pântecoase
altele alungite ca niște girafe
altele neliniștite și sprințare ca niște arlechini ai morții
iar deasupra lor risipind nisipul
un Cronos bătrân
mâncat de molii albastre
vărsa lacrimi

oglinda prin ciobul ei minuscul ne anunța
invazia otrăvită a foamei
care ne va devora amintirile

Post-ul Oglinda furată apare prima dată în Literatura de azi.

în zorii zbiciți pe gresii albastre
artefactele brumei
se vând pe sub mână
contrabandiștii de emoții
își înghit gândurile
și fug spre lumi violente

iubito
lasă-mă-n catamaranul de opal
sub respirația lunii
să mă pot întoarce la tine
mai albastru
mai bogat în brume
apoi să zbor spre arșița verii
pe țesătura de aur a amiezii
acolo unde unicornii
își leapădă trofeele
să mă pot reîntrupa
în rege de pământ
legat cu lanțuri vechi de nerostitele cuvinte

peste punte se aude-un ecou
catamaranul vorbește cifrat cu un astru
mă transform fără voie
într-un opaiț vechi
și mă dizolv
într-al inimii tale halou

Post-ul Cuvinte nerostite apare prima dată în Literatura de azi.

în urma lui un miros de libertate
mi-a invadat casa

apoi stoluri întregi de oameni înaripaţi
s-au ridicat de la pământ
să-i ia urma
să-i adulmece zborul

se credea că acolo
în spatele norilor
e paradisul

n-au trecut totuşi de nori
decât orbii şi surzii
fiindcă ei n-aveau ochi să vadă
nici urechi să audă
despre vorbit ce să mai spunem
în paradis se tace

Post-ul În paradis se tace apare prima dată în Literatura de azi.

prin mocirla drumului meu
se înaintează anevoie
de parcă ai călca pe suflete
în spate un sac enorm ma apasă
mă cocoşează proporţional cu distanţa
e sigur că la capăt
voi ajunge să ating
ţărâna cu fruntea

în spate am sacul plin cu timp fărmiţat
secunde nisipoase
ore de humă si ani de piatră
care cad unul câte unul

doar îngerul ploii îi vede
îngerul
numit in secret „domnul lacrimilor”
doar el pune totul pe rafturi
tot ce cade din sac îngheaţă
pe un raft
ca într-o arhivă de lagăr

şi totuşi eu merg

cănd mi-e drumul greu
îngerul se bucură
când păşesc cu uşurinţă
peste câte-o insulă de suflete pietrificate
el se-ntristează

lumea buimacă
ameţită de teatrul demodat al existenţei
se bucură şi ea
naivă
sărbătoreşte trecerea

doar eu şi el ştim să plângem

merg
amintindu-mi de tine
numai lumina iubirii
mă mai poate susţine
ca un baston de pensionar
debil
noduros
uns

acesta e visul care picură
tristeţe în mine
ca un elixir al plecării
aceasta este realitatea născută din vis
o găsiţi în ochii îngerului
trişti precum cântecul piticului
uitat într-un cărucior de copil
la picioarele eşafodului
MAS TODO PASA

Post-ul Mas todo pasa apare prima dată în Literatura de azi.

strângând mânerul valizei de lemn
mă grăbeam spre triaj
praful alb de cuarţ
îmi acoperea ca o zăpadă picioarele
iar câinii de safir
mă însoţeau pe drumul spre gara
zidită în negru de opal
drumul la capătul căruia
femeia-mătrăgună în ceaunul ei verde
îmi vopsea cămaşa de mire
aşteptând îngeri străini
s-o usuce
cu evantaiele morții

în lumea mea nu existau îngeri
trăiau undeva la marginea gropii de gunoi
a oraşului
nişte copii smintiţi cu aripi silfide
care ţopaiau toată ziua
implorându-şi genitorii ascunși printre nouri
să le procure „buletin de cer”

strângeam mânerul de metal
pășind buimac către neființă
ferindu-mă din calea
roiurilor de fluturi cu suflet de sticlă
iar trenul ca un aligator de antracit
aducea un aer apăsător de speluncă

peronul bătut în piroane de bronz
își plimba pe sub oglinda şlefuită
limbi bifurcate de reptilă
în care tafeitele
se evaporau în dantele
de mov cardinal

peronul invadat de cariatide
îmi ademenea pasul
să urce în trenul hidos
pregătit să mă afunde
in inima războiului lumilor

strângeam mânerul de tablă vopsită
cu gândul răsfirat printre puţinele lucruri
care-mi rămăseseră în valiză
şi pe care le voi atârna
în gutuiul cel bisericos

fiindcă acolo pe buza gării
arzând în plecare
voi putea îngropa cuvintele
în Oglinda Speranţei
un dar din Liliput

Post-ul În drum spre front apare prima dată în Literatura de azi.

florile galbene
cu obrajii lor mari
vorbeau în şoaptă cu îngerii
înmagazinând în cortexul lor de polen
dulceaţă
și multă
prea multă tăcere
dar şi viitoare uitare

de pe cataligele mele de clovn
mi se părea că lumea
poate fi privită de sus
că poate fi certată corectată modelată
că o simplă privire mustrătoare
poate schimba ceva
în ea

n-a fost să fie
iluziile mele s-au prăbuşit în
mormane de cioburi zgrunţuroase
precum clipele
iar gândurile mele
false curcubee
întinse peste poleiala înşelătoare a lumii
s-au refugiat precum sihaştrii
în peşteri

când am privit în jos
spre lemnul de sub picioare
am văzut cu uimire
cum putregaiul
dizolva esenţa tare a cataligelor

am comandat atunci
altele
nici astăzi nu am primit răspuns
aşa că mă puteţi gasi
dacă vă plac mirosurile de rând
lângă o biată
floare vorbitoare
pierdută de îngeri.

Post-ul Viața pe catalige apare prima dată în Literatura de azi.

sus pe faleza cucerită de pini
lupii levantului
nu înţelegeau jocurile mării
marea aceea ascunsă-n potire de calcar
răsucită în cochilii
şi biciuită de lamâi

doar câinii de mărgean
păzitorii egeeni ai vechilor valuri
îşi aprindeau făclii în vârful cozilor
spre a aduce lumină

în mijlocul clipei
visul meu trist
se îneca într-un
lavoar de porţelan
fugind de ochii tăi
care admirau din zori
şi până-n noapte
sclavii lucioşi
descărcând plăceri levantine
din pântecul
corăbiilor albastre

ochii tăi
izvor nesfârșit
de făgăduinţe

Post-ul Ochii tăi apare prima dată în Literatura de azi.

cu înşelătoare culori aurii

îmi simţeam palmele

dizolvându-se

în limfa plajei

sus pe vela albastră

păsări mute

cu ciocuri roase de molii

făceau ocoluri

fixăndu-mă ca pe o țintă

ca pe o pradă

inima mea invadată de năpârci

se transforma în crater

în vene

lava lava

Post-ul În vene lava apare prima dată în Literatura de azi.