E primăvară prea devreme,
sau prea spre noapte, nici nu știu…
Încep cocorii să se cheme
în dorul lor de drum târziu.

Ți-e teamă că atâta soare
ar molipsi tăcerea ta
și pacea s-ar topi în mare,
iar largul ei te-ar îneca.

În muguri, vinovată-i seara
și-n ramuri, somnu-i vinovat.
Ce-i de făcut cu primăvara
în ceru-ntors spre înnoptat?

Post-ul E mult prea multă primăvară apare prima dată în Literatura de azi.

Parcă ne-au dat prea multă viață
și-n ei a mai rămas puțină –
ne-au tot stropit la rădăcină
și umbre s-au făcut, de ceață.

Sunt prea cuminți când știu că pleacă,
dac-ar putea, s-ar face rouă,
pământul să ni-l lase nouă
iar ei prin alte uși să treacă.

În ce culori rămânem singuri
când nu mai înfrunzește via
și ne-a murit copilăria
în laptele uitat în linguri?

Post-ul Culori de lapte apare prima dată în Literatura de azi.

Tot aerul din lume atunci s-a adunat
pe urma ta de apă, și n-am mai respirat…
Am pus în jurul urmei perete până-n iad,
să nu ajungă-n mine plecarea ta din vad.

S-a mai făcut o toamnă că-mi trece prin gutui –
și nu-s destule frunze, și îngeri nu-s destui
să-mi scoată dintre oase o pătură de ploi
în care, albăstruie, ți-ai prins genunchii goi.

Post-ul Toamnă mică apare prima dată în Literatura de azi.

O strângi între palmele tale
s-o bei mai târziu, către seară,
când setea se face amară
pe drumul cu tălpile goale.

Ea știe. Ea știe pustiul
prin care trec pietre străine,
și intră în el după tine
să-ți fure din tâmple târziul.

O strângi între palmele tale
și nu vezi, și nu vezi că ploaia
îi stinge în aripi bătaia
pe drumul cu tălpile goale.

Pustiul o-nvață să tacă
și noaptea în umeri îi sapă,
sub umbre de pietre îngroapă
iubirea de tine. Ea pleacă.

Post-ul Pe drumul cu tălpile goale apare prima dată în Literatura de azi.

Bucăți de aer s-au făcut granit
și s-au topit în ochii fără vis,
în lung de drum, nimicul s-a deschis –
sub coviltire, timpul s-a oprit.

Au frâie caii, nu mai știu de zbor,
asfaltul le-a urcat până la șei.
E greu pământul, îngerii sunt grei,
și oamenii tot cad din cerul lor.

Foto: Adrian Mărgineanu

Post-ul Și oamenii apare prima dată în Literatura de azi.

Ți-a spus „mi-e dor”, tu nu i-ai spus nimic –
atunci a început o toamnă mare
și frunzele s-au scuturat de soare
și s-a făcut pământul foarte mic.

Și-a pus pe suflet lacăt fără chei,
albastru ca o noapte pe zăpadă,
să nu mai poată timpul tău să vadă
că palma ta e tot în palma ei.

Post-ul Poezie naivă apare prima dată în Literatura de azi.

În ochii adormiți era amiază,
el mirosea trifoi în iarba crudă,
o mai striga pe mama, să-l audă,
și mama-l învăța cum se nechează.

În jurul lui se zbenguiau gângănii
și mânzului i se părea că poate
să muște cerul și să-l ia în spate,
și îngeri i-atârnau de gât mătănii.

Așa visa, la marginea pădurii,
fără căpăstru, fără ham, un pui
și nu se rânduiau în somnul lui
nici seri, nici lupi, nici spaimele securii.

Post-ul Somn apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Pui de cer apare prima dată în Literatura de azi.

Îi vei spune c-o aștepți de-un veac
să-ți arate că mai este vară
și că nu mai vine nicio seară
când copacii se-ntâlnesc și tac.

………..

Vei lăsa pe colțul gurii ei
patru anotimpuri de ninsoare
și un veac de păsări călătoare
adormit pe crengi pustii de tei.

Într-o noapte, vara va pleca
și, cu aripile îngropate,
vei uita-o, neștiind că poate
va fi fost, din toate, numai ea.

Post-ul Poate ea apare prima dată în Literatura de azi.

Să ne facem țară din izvoare,
să ne facem suflet din copaci
și la câte un apus de soare,
eu să mă-nserez iar tu să taci.

Hai să-i spunem ploii să nu plouă –
arca ne-am stricat-o într-o zi
și de-atunci ne înecăm cu rouă
și suntem în lume doi pustii.

Poate vara n-o să ne usuce,
nici înghețul n-o să ne mai vrea
dacă așezăm păduri uituce
peste rana ta și rana mea.

Post-ul Păduri apare prima dată în Literatura de azi.