1988. Arno Breker Holding a Picture of Joseph Beuys. Sculptorul nazist Arno Breker tinand in mană o poza cu mai tanarul Beuys

Deci, Publicul și opera de artă. Joseph Beuys este un artist prolific care a operat în creația sa artistică cu idei care compun scenarii de percepere a trei zone umane importante: societatea, politicul și economia (piața artei). Cu toate acestea munca lui conceptuală poate fi rezumată în întâlnirea și a altor domenii importante precum antropozofia, ecologia și ceva nou denumit plastica socială. S-a lansat în anii 50 și nu după mult timp, în anii 60, a făcut parte din grupul Fluxus la a cărui manifest a subscris chiar din primul moment. Discursul său fluctuează între o desfășurare conceptuală liberală și între o expunere mecanicistă a situației artei sau a politicului pe plan mondial. Evidentă în opera acestui artist este capacitatea de a adera atât la curentul marxist cât și la cel capitalist deopotrivă, realizând totuși o critică la adresa ambelor ideologii. De altfel răul cel mai mare creat în societate, în opinia artistului, era pentru acea vreme privarea de libertate sub toate aspectele ei: artistice, politice, sociale sau economice. În privința capitalismului ceea ce producea erori pentru masa socială – banul – creea și oportunități, astfel că în căutările sale de caracter politic (înființarea unui partid, activism social) Joseph Beuys a încercat să găsească soluții de concepere a vieții în afara magnetismului banilor. În privința marxismului artistul refuză cu înfocare să fie în asentiment cu acțiunile statelor totalitare. S-a aflat în căutarea de soluții și pentru depășirea limitelor artistice în plan activ, și pentru liberalizarea instituțiilor academice de artă (a avut planuri de înființarea unei academii de artă „libere”), dar și pentru societatea umană cicatrizată de lipsurile unui sistem politic echilibrat atât în Occident, cât și în Europa de Est.

În conformitate cu regulile conceptualismului conform căruia publicul are un rol major în opera de artă, Joseph Beuys folosește privitorul pentru utilitatea și finalitatea gestului artistic. Pornind de la experiența personală a celui de-al doilea război mondial, artistul formulează următoarea experiență: într-o celulă mică și sordidă se închide cu un coiot cu care comunică de sub o pâslă unsă cu grăsime prin intermediul unui baston. Pentru început, coiotul îi dă doar târcoale; confirmă însă un dialog puțin agresiv cu artisul după un timp în care artistul se află sub povara textilei ce dă un aer primitiv performance-ului. În epocă s-a înregistrat înmărmurirea publicului la vederea actului artistic. Ce rămâne și mai frapantă, este experiența originală de la care putem spune că ideea performance-ului a pornit așa cum este cazul verificat al lucrării mai timpurii Haita. În perioada războiului, Joseph Beuys a luptat alături de naziști, însă la un moment dat avionul în care se afla s-a prăbușit. Supraviețuirea, afirmă artistul, a fost asigurată de un grup de tătari care i-au uns rănile cu o grăsime și l-au plasat într-un material textil simplu și cu conotații sărăcăcioase, rudimentare – postavul – cu scopul vindecării. Limita dintre viață și moarte este astfel preluată ca experiență primară și repusă în scenă prin pericolul real pe care coiotul îl reprezintă în învecinarea sa cu artistul înfășurat în grăsime.

Pentru mișcarea Fluxus, emblematică rămâne lucrarea Haita reprezentată de o rulotă la capătul căreia sunt prinse un număr de sănii pe care sunt înfășurate bucăți de grăsime și altfel de ustensile considerate de prim ajutor. Teoreticienii numesc lucrarea, un clasic al artei celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea (Will Gombertz). Aici publicul este confruntat cu lărgirea și confirmarea ariei de utilitate a vehicolului: „obiect pentru situații de urgență”. De altfel grăsimea, textila, sunt motive recurente în expresia plastică a artistului, dar sunt folosite și în discurile sale argumentative, vezi Plastica Socială – interviu: desenând două bucăți de grăsime pe o axă orizontală, le numește partea caldă și partea rece. Fiecare dintre ele coincid cu două poziții despre artă. Prin alunecarea grăsimii în partea dreaptă, arta își pierde calea în monopolul capitalist și se manifestă printr-o plastică socială în atmosfera contemporană anilor 80. Iese din sistem și se naște (putem deduce prin granița pe care o denumește intelectualitate) mișcarea conceptuală. Critica îndreptată marxismului și asupra societății formulate în statul totalitar este un răspuns la interogația despre destinul artei în context mondial. Publicul este invitat să recunoască și să verifice concepțiile artistului despre artă, politică și societate prin plastica socială creată – exteriorizare de tip sculptural și performance în măsura în care arta trebuie să-și găsească o formă. O formulă de punere în spațiu a criticii marxiste este de altfel un performance. De 1 Mai Muncitoresc (festival comunist al muncitorului cu ocazia căreia persoanele angajate nu lucrează), într-o lume liberă și occidentală, artisul mătură strada din fața unor statui. Trecătorii sunt puși față în față cu opțiunea artistului de a se manifesta printr-un gest obscen pentru o personalitate cultivată și valorificată în occidentul vestic. Originile estice ale artistului își spun cuvântul ca o remanență a comunismului instaurat dincolo de cortina de fier.

În final, Joseph Beuys este recunoscut pentru că a marcat o mișcare modernă (Fluxus), a a avut răspunsuri mereu aplicate atât despre artă cât și despre politică, iar discursurile sale estetice au lăsat publicul perplex. Perplexitatea aceasta poate fi tradusă prin năzuința artistului de a pune în formă idei sociale și politice despre artă dar și prin dorința acestuia de a crea formule noi pentru arta sa. Lucru pe care l-a și dobândit prin ceea ce numim plastica socială. Dacă publicul rămâne cu semne de întrebare în continuare, acest lucru este în beneficiul artistului care, coerent tradus în discursurile sale conceptuale, pune în scenă arta cea mai neconvențională de care este capabil: este vorba despre un act veridic care ridică condiția artei la condiția de artă conceptuală într-o societate condusă de etichetele estetice învechite. Arta câștigă încrederea privitorului condiționată fiind de conceptul ideologic care stabilizează actul artistic. Avem astfel parte de un performance cu substrat sociologic sau unul cu substrat estetic așa cum a fost cazul operelor descrise mai sus. Josepg Beuys rămâne astfel emblema artistului care gândește și acționează în conformitate cu cele mai coerente viziuni de creație.

Post-ul Publicul și opera de artă: Joseph Beuys apare prima dată în Literatura de azi.