timpul ni se rupe în pagini
cu miros de oregano. se retrage cu discreție
ca aceia ce șoptesc la căpătâiul unui muribund.

camera semănă cu noi –
pe tavanul cu nervuri de insectă
crește o pată de umezeală
în forma unei uși ce nu dă nicăieri.
orice gând ne e numărat
cu un abac de oase subțiri.

în curând
un spațiu alb se va instala între farfurii
ca o greșeală necorectată.
o vreme vom vorbi mai încet
ca să nu-l mărim.

în registru
în dreptul nostru
va fi trasă o dungă neagră.

Post-ul în dreptul nostru apare prima dată în Literatura de azi.

de fiecare dată când se-ntâlnesc zâmbind

cât pentr-o veșnicie.

Știu că mălinii viscoliți sunt jeliți

în alte și alte moduri,

că arta respiră țărâna, dar din ea necontenit

încolțesc mlădițe.

Tocmai de aceea aleg

să nu plângă toată moartea din lume, altfel

ne-am trage cu toții peste ochi bucata de pânză

și ne-am narcotiza pentru a uita

că venim și plecăm

atât de singuri.

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Adam și Eva apare prima dată în Literatura de azi.

cei deteriorați, atinși până la os de rugină,

sunt înghiontiți cu lungi cozi de mătură,

geamurile lor astupate nelăsând să se vadă

cum plouă alb.

Cu gesturi lemnoase, de miriapozi masivi,

se târăsc și aplaudă

rarele foșnete ale cearceafurilor apretate

ori ritmul în care păsările lovesc

sticla scoicii care-i adăpostește.

Un halat alb se dă de-a berbeleacul printre paturi;

azi îi va învăța cum să-și țină respirația

până se vor împrieteni

cu veșnicia.

Foto: Andi Spot

Post-ul Plouă alb apare prima dată în Literatura de azi.

dimineața lasă draperiile trase,

încearcă să-și joace nepăsarea și să adune ceva

din claia informă a gândurilor.

I-au rămas de la ea

doar uscătorul de păr și-o umbrelă;

prin rotocoale de fum vede cum se tot cască

o rană pe care o coase mereu,

în van.

Răsturnat pe dușumea, simte în ceafă

o răcoare de peșteră –

șoarecii au ronțăit plasticul măștii

de oxigen.

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Migrene apare prima dată în Literatura de azi.

nu doar vertical, ci și stil crawl,

când tocmai l-a deprins pe corb

să-i șoptească la ureche

ce se petrece-n lume, s-au găsit orele

să-și piardă dinții, gălăgioase,

văitându-se ca niște gospodine

cărora le-au fugit ochiurile de pe andrele

și nici pilaful nu le-a reușit.

Le-a privit în ochi și-a râs

așa cum n-o mai făcuse vreodată;

nu s-a simțit, cum crezuse,

nici fragil, nici despuiat ca o casă fără acoperiș –

tălpile lui începuseră

să dea lăstari.

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Înotul stil crawl apare prima dată în Literatura de azi.

de ce nechezau caii

alergând prin nuanțe de jasp verde

când luna, rezemată de stâlpii tindei,

alăpta puii șarpelui de casă.

Știmele albe i se încolăceau pe brațe,

apoi ticăiau în pereții lumii

anunțând noile treceri.

Totuși, nu reușea să rememoreze

decât o spaimă nisipoasă și că,

odinioară,

sunetele anunțau nu atât plecările,

cât, mai ales, sosirile.

Foto: Andi Spot

Post-ul Semne apare prima dată în Literatura de azi.

de mâini și de picioare,

le aruncă peste sulițele cu vârful în sus

(ca să se verifice dacă solia e de bun augur)

și trimite mesaje către posteritate.

Propovăduiește că totul e invers

și râde

urmărind de pe un scaun șubred

mersul tărăgănat al motanului

ce calcă pe labele din spate

și privirea fetei aceleia ciudate,

cea cu o veșnică cicatrice pe gât.

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Totul e invers! apare prima dată în Literatura de azi.

Cu ore de foc și de lavă,

Tăcerile-s smulse din stavă

Și-au gust de migdală amară.

Răsar siluete-n pădurea de pini,

Se-aruncă nebune spre lună,

Nechează, fac tumbe și-adună

Miresme de lotus și crini.

Vii flăcări văzduhul înghite,

Șoimanele țipă-n eter –

Văzând către ziuă cum pier,

Tresar cu priviri despletite.

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Secvență valpurgică apare prima dată în Literatura de azi.

ciulinii se strâng suflet lângă suflet

și conturează într-un laviu

drumul lor spre libertate.

Deși prin imprejurimi

se trăiește cu teama de rinocerizare,

cu frigul tăcerii tatuat pe retină,

câțiva sentimentaliști,

vajnici urmași ai unuia – Moromete,

se mai iluzionează că poate înflori ceva

din vestigiile unei normalități excizate.

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Credință apare prima dată în Literatura de azi.

precum melcii cochiliile,

nu se sapă niciun adăpost

pentru bătrânul care obișnuia

să culeagă în dimineți aurii

sunătoarea –

o punea la uscat

la umbră, pe bucăți de ziare vechi și,

din tinda casei acoperite cu iederă,

clipea rar

învelind singurătatea în cârpe.

Vaga respirație a mlaștinii

ghemuite sub biciul ploii

nu se mai simte în ceafă –

în ochii pustii ai trestiilor

s-a prelins azi

frigul lemnului ud.

Sursa foto: pinterest.com

Post-ul Nu se sapă niciun adăpost apare prima dată în Literatura de azi.