Mariana Rogoz Stratulat

Uneori te iubesc atât de mult încât aş vrea ca tu să mă ascunzi în tine, să nu mă găsesc nici eu. Alteori te iubesc atât de mult încât aş vrea să mă arunci în adâncul cerului şi să nu mai ştiu [...]

Plânge şi râde copilul din mine… Nu mă-ntreba despre lecţii şi ceaţă pentru că am pierdut ora naşterii, pentru că e mai simplu să nu ştiu ce să-ţi spun. Sursa foto: pinterest.com

Mi-e viaţa puţină s-ajung azi la cer… O pasăre mare, un vultur stingher, mă ia pe-o aripă, pe munte mă lasă… Te implor, să-mi fii răsăritul din umbră, amurgul din ochi, respirul ce-mi iartă [...]

Te tac într-un sărut şi-mi scutur penele de groază că într-o zi te voi fi pierdut. Te sărut cu durere şi-mi rup norii lacrimă cu lacrimă până când ochiul va deveni cal zburător şi crivăţul, dor. [...]

inima mea, un soare; cuvântul meu, ecou evadat din durerea munţilor; gândul meu, un regat în care sentimentele plutesc deasupra timpului… chiar dacă nu vă înţeleg pe voi, chiar dacă nu-mi [...]

Femeie sunt din aer şi lumină, timp mişcător, închis într-o clepsidră. Femeie sunt din linişte şi apă, un cer fără sprâncene, un sentiment de frică, cuvânt fără rostire, o pasăre de sticlă. [...]

Azi dimineaţă o piatră a început să plângă. Munţii au încărunţit ascultându-i cântecul; apele au amuţit când i-au sorbit lacrimile; cerul a orbit spălând-o cu toate păsările văzduhului iar [...]

E cer noros şi frigul omoară colţul ierbii… Ia-ţi calul alb şi vino pe linia orizontului să scriem gustul sării, să desenăm Arca lui Noe, să numărăm lumina nisipului… Şopteşte-mi [...]

„Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi pierde sufletul?” Marcu 8, 36 Sufletul meu – roua timpului, cuvinte, paşi, tresăriri… Priveşte murmurul umbrelor din poezii, [...]

Ei mergeau unul spre altul fără să se cunoască, fără să se vadă. Fiecare cu nopţile lui… În zori s-au privit uimiţi, şoptindu-şi: – iubita mea… – iubitul meu… Ea îi [...]