calcă pe gâtul fragil al viețuirii.

Vertebrele sfărâmate

se metamorfozează

în șuvoaie de lacrimi,

vărsate în icloud ul durerii universale.

Dronele sfârșitului de lume

pulverizează moartea din ceruri

transformând luptătorii în îngeri.

Întregul explodează

fragmente de trupuri,

segmente de viață,

frânturi de vise,

crâmpeie de idei,

apogeul devălmășiei.

Entropia maximă învinge

ordinea falsă a lumii.

Triumful final al haosului

pentru care nu vom mai găsi

un cuvânt potrivit,

un urlet atotcuprinzător,

indiferent în ce nod al rețelei ne aflăm

sau ce fel de cod de bară avem.

Adio viață unicat

nu mai ești decât un vers aruncat

în spam ul eșecului planetar.

Post-ul Adio, viață unicat apare prima dată în Literatura de azi.

care încearcă să facă cercul

chiar rotund, perfect de rotund;

o plenitudine perfectă

un catharsis desăvârșit.

Eu sunt un campion al aproximărilor

al circumferințelor evanescente

al tangențelor la perfecțiune.

Viața la limită sau limita vieții:

acolo sunt tentațiile mele ontologice

aventurile metafizice

figurile de stil scrise cu sânge și lacrimi.

Toată mascarada existențială

aparent umană și geometrică

mă aruncă dincoace și dincolo de cerc.

Arareori găsesc grația echilibrului

pe circumferința incertă a cercului,

unde mă sprijin pe cuvântul nevăzut

și dansez în lumina primordială.

Post-ul Încerc să fac cercul chiar rotund apare prima dată în Literatura de azi.

trec prin zăpezile resemnării

în travestiul poetului

îmbrăcat cu pelerina metaforei.

Nimic nou pe frontul versului alb;

doar ciorile ciugulesc haotic

firimiturile figurilor de stil

lăsate fără luptă

pe câmpul semantic al disperării.

Demult nu se mai nasc eroi

ci doar formulări evazive

ori perifraze inofensive;

muniția artistică a lașilor

năimiți cu câțiva arginți.

Probabil că până și mântuirea

a rămas un fake news

în prime time-ul istoriei;

tot o promisiune neonorată

de data asta de la guvernarea divină.

Nu vă faceți iluzii

nu construiți utopii;

încremenirea finală

vine tot în alb

și nu lasă loc

nici pentru copii.

Copleșit de alb

mă transfigurez în înger de hârtie

și fac naveta între lumile imposibile

ale purității desăvârșite

și ale impurității fetide.

Exercițiile penibile ale transcendenței

sunt doar vise evanescente

copleșite de alb.

Post-ul Copleșit de alb apare prima dată în Literatura de azi.

de partea liberă a gratiilor,

unde mă pot plimba prin absolut

mai mult decât o oră pe zi.

Încerc să rămân pe cât posibil

de partea liberă a gratiilor,

acolo unde pot fi reținut

dar niciodată deținut.

Încerc și eu să mă fîțâi prin epocă

fără dosar penal la dumnezeire,

să-mi consum liber și supravegheat

rația distribuită de fericire.

Meniul meu favorit

e întotdeauna democratic;

conține toate nutrienții artificiali

oferiți cu generozitate de stăpânire.

Încerc să caut un sens existențial

dar sunt mereu amendat

prin tot felul de sancțiuni absurde.

Prefer să scriu poeme

decât să atentez la ordinea constituțională,

tot un fel de epopee mincinoasă

cu eroi falși și simboluri contrafăcute.

Încerc uneori să rămân

de partea liberă a gratiilor,

căci esențială e lumina divină,

care te învăluie protector

indiferent din ce direcție strălucește.

Post-ul De partea liberă a gratiilor apare prima dată în Literatura de azi.

doar m-am părăsit puțin,

istovit de propriul trup

ce dă rateuri necontenite.

Nu te speria, lumina mea,

nu fac decât să încerc umbra

pentru o vreme nedefinită,

până când sacrificiile tăcerii

vor învinge fragilitatea ființei.

Nu te teme de penibilul ruinei;

asaltul umbrelor nu ține o veșnicie,

după cum nici iubirile în descompunere.

Așa că adună-te din ruinele absenței

și lasă-te purtată de valurile răbdării.

Nu am plecat de acasă,

doar m-am părăsit puțin,

căutând o inimă mare, viguroasă,

care să mă arunce fierbinte

în așteptarea ta înfrigurată.

Nu am plecat de la tine,

doar te-am lăsat puțin,

ca să mă regăsesc dincolo

de lamentațiile inimii,

în tărâmul fermecat al vibrațiilor,

în paradisul cald al luminii,

în culcușul feeric al liniștii tale.

Post-ul Nu am plecat de la tine apare prima dată în Literatura de azi.

în care aerul dintre noi a încremenit.

Vibrațiile subtile ale pietrelor martor

șoptesc simfonia dorurilor împietrite.

Din priviri zvâcnește focul vulcanic

al atracțiilor incandescente

țintuite sub placa tectonică a așteptărilor deșarte.

Rezonanța noastră animalică

e aparent telurică;

provine din pulsiunile adâncurilor,

din magma sexualității dezlănțuite.

Doar dansul extatic al trupurilor

e reverberat de ciocnirile diafane ale norilor

și energia cerurilor pogorâtă pe pământ.

Șiroaie divine se preling

prin carnea înfierbântată a patimilor.

Porțile raiului pământesc se întredeschid

penetrate de rouă fecundă

a dimineților nesfârșite.

Trăim clipa desăvârșitei contopiri

când secunda ta și secunda mea

se împreunează în eternitate.

Juisăm prin limbile de foc

ale uitării de sine

împerecheați în magia corpului unic.

Post-ul Porțile raiului pământesc apare prima dată în Literatura de azi.

există o unică autostradă a istoriei

fără direcție și sens

doar cu un punct terminus cert

numit simplu catastrofă colectivă.

Un drum sinuos, de multe ori incert

dinspre nicăieri spre nicăieri

excelând prin numărul de victime

și iluzii aruncate deoparte

în sanțurile fetide din marginile lui.

Un itinerar al groazei

un parcurs al infernului

o cale a pieirii colective,

unde indivizii sunt mânați în coloană

în șiruri uniforme, tăcute

precum vitele la tăiere.

Nu mai avem alternativă;

aici pe plan terestru, totul este compromis

avem doar dreptul de a muri

fără să crâcnim, fără să zăbovim

mereu pe drumul ce duce spre nicăieri

numit simplu abis.

Între abis și catastrofă colectivă

putem alege în mod liber

democrația extincției e încă în vigoare.

Hai să murim odată,

să nu ne mai tot lamentăm

ori să ne răsfățăm cu ifose de cetățeni liberi.

Suntem creați să fim victimele

căii libere spre nicăieri.

Post-ul Cale liberă spre nicăieri apare prima dată în Literatura de azi.

Post-ul Asasin al clipei, soldat al veșniciei apare prima dată în Literatura de azi.

bâjbâi prin păienjenișul dimensiunii a patra

prin țara trecerii spre infinit, 

acolo unde toți cetățenii materiei,

asemenea adunăturii mele de atomi

caută degeaba spiritul pur. 

Lipsiți de sens și finalitate 

concetățenii mei într-ale nimicului

se întrec în maratonul absurdului,

unde pe linia de sosire 

îi așteaptă nimicul înzorzonat al eșecului. 

Cel al căderii în neant

imperiul absolut al întunericului,

unde tenebrele speranțelor ratate

își devorează fiii rătăciți prin labirintul trecerii. 

Între umbre și lumini 

se derulează istorii neverosimile 

națiuni întregi defilează victorios

spre autonimicire. 

Între umbre și lumini

lideri clonați de satana

își conduc turmele de idioți utili și inutili

spre ghilotina dezastrului colectiv. 

Între umbre și lumini

descompus în vidul cuvintelor

mă agăț disperat de crepusculul tetragramei. 

Post-ul Între umbre și lumini  apare prima dată în Literatura de azi.

și al legământului cu Israel

răzbate lumina Bethlehemului

ce-mi străluminează ființa.

Un posibil pas

spre incertul tărâm al eternității,

unde Fiul veghează nemurirea

unui simplu iudeu căzut în istorie.

Lumina pruncului veșnic

e chiar speranța nevisată

de a ajunge în împărăția Tatălui

Adonai cel Atotputernic și Atotcuprinzător

al cărui nume îl proslăvesc mereu

cu viața pe viață călcând,

pentru că moartea e doar o vremelnică spaimă

de când Fiul ne-a înviat pe toți.

Isus, slavă Ție că mă porți prin deșertăciune:

pe lacrima ta

mă voi putea înălța la ceruri

în paradisul veșniciei divine!

Slavă Ție Isus,

iudeul umil ce-ai salvat poporul ales

prin iubire nemărginită de semeni

și ai binecuvântat toată suflarea omenească

cu darul suprem!

Post-ul Darul suprem apare prima dată în Literatura de azi.