trec prin zăpezile resemnării

în travestiul poetului

îmbrăcat cu pelerina metaforei.

Nimic nou pe frontul versului alb;
doar ciorile ciugulesc haotic

firimiturile figurilor de stil

lăsate fără luptă

pe câmpul semantic al disperării.

Demult nu se mai nasc eroi

ci doar formulări evazive

ori perifraze inofensive;

muniția artistică a lașilor

năimiți cu câțiva arginți.

Probabil că până și mântuirea

a rămas un fake news

în prime time-ul istoriei;

tot o promisiune neonorată

de data asta de la guvernarea divină.

Nu vă faceți iluzii

nu construiți utopii;

încremenirea finală

vine tot în alb

și nu lasă loc

nici pentru copii.

Copleșit de alb

mă transfigurez în înger de hârtie

și fac naveta între lumile imposibile

ale purității desăvârșite

și ale impurității fetide.

Exercițiile penibile ale transcendenței

sunt doar vise evanescente

copleșite de alb.

Post-ul Copleșit de alb apare prima dată în Literatura de azi.

Pe tabla de șah a existenței
nu sunt nici măcar o figurină,
ci doar un fir de praf insignifiant
îndepărtat uneori de marele maestru
ce face ordine prin jocul primordial.

Încerc să fiu sincron cu vijeliile istoriei
dependent de știrile mass mediei
o formă de rinocerizare conștientă
cu drogul nociv al îndobitocirii.
Farmecul deșart al prezenței cu orice preț
în miezul clipei incandescente.

Între dragoste, derizoriu și tâmpire
experimentez salvarea prin scris:
eu, un umil proscris
incapabil de compromis
imposibil de descris
la bază circumcis
dar esențialmente decis.
Triunghiul paradisiac al textului.

Joc ieftin cu cuvintele:
de fapt o luptă pe viață și pe moarte
între mediocritatea spiritului
și sclipirea divină a scriiturii.
O ultimă încercare de urcare în lumină
înaintea victoriei negurilor finale.

Post-ul Urcare în lumină apare prima dată în Literatura de azi.

în care aerul dintre noi a încremenit.

Vibrațiile subtile ale pietrelor martor

șoptesc simfonia dorurilor împietrite.

Din priviri zvâcnește focul vulcanic

al atracțiilor incandescente

țintuite sub placa tectonică a așteptărilor deșarte.

Rezonanța noastră animalică

e aparent telurică;

provine din pulsiunile adâncurilor,

din magma sexualității dezlănțuite.

Doar dansul extatic al trupurilor

e reverberat de ciocnirile diafane ale norilor

și energia cerurilor pogorâtă pe pământ.

Șiroaie divine se preling

prin carnea înfierbântată a patimilor.

Porțile raiului pământesc se întredeschid

penetrate de rouă fecundă

a dimineților nesfârșite.

Trăim clipa desăvârșitei contopiri

când secunda ta și secunda mea

se împreunează în eternitate.

Juisăm prin limbile de foc

ale uitării de sine

împerecheați în magia corpului unic.

Post-ul Porțile raiului pământesc apare prima dată în Literatura de azi.

zbateri prin absență. 

Nu vă mai faceți iluzii. 

Umanitatea a rămas o notă de subsol

prin vreun tom mâncat de vreme

în arhivele uitării de sine. 

Respirări prin infern

fulgurări prin purgatoriu. 

Nu vă mai faceți iluzii. 

Bestialitatea e legea de bază. 

Constituția fricii se scrie de la sine

cu capitolele însângerate ale genocidelor. 

Vibrații prin paradis

rezonanțe primordiale. 

Nu vă mai faceți iluzii. 

Dumnezeu și-a dat demisia. 

Eternitatea a fost abolită. 

Isus ezită să mai revină vreodată 

în această lume blestemată. 

Rămâne apocalipsa derivei absolute

Post-ul Nu vă mai faceți iluzii  apare prima dată în Literatura de azi.

calcă pe gâtul fragil al viețuirii.

Vertebrele sfărâmate

se metamorfozează

în șuvoaie de lacrimi,

vărsate în icloud ul durerii universale.

Dronele sfârșitului de lume

pulverizează moartea din ceruri

transformând luptătorii în îngeri.

Întregul explodează

fragmente de trupuri,

segmente de viață,

frânturi de vise,

crâmpeie de idei,

apogeul devălmășiei.

Entropia maximă învinge

ordinea falsă a lumii.

Triumful final al haosului

pentru care nu vom mai găsi

un cuvânt potrivit,

un urlet atotcuprinzător,

indiferent în ce nod al rețelei ne aflăm

sau ce fel de cod de bară avem.

Adio viață unicat

nu mai ești decât un vers aruncat

în spam ul eșecului planetar.

Post-ul Adio, viață unicat apare prima dată în Literatura de azi.

care încearcă să facă cercul

chiar rotund, perfect de rotund;

o plenitudine perfectă

un catharsis desăvârșit.

Eu sunt un campion al aproximărilor

al circumferințelor evanescente

al tangențelor la perfecțiune.

Viața la limită sau limita vieții:

acolo sunt tentațiile mele ontologice

aventurile metafizice

figurile de stil scrise cu sânge și lacrimi.

Toată mascarada existențială

aparent umană și geometrică

mă aruncă dincoace și dincolo de cerc.

Arareori găsesc grația echilibrului

pe circumferința incertă a cercului,

unde mă sprijin pe cuvântul nevăzut

și dansez în lumina primordială.

Post-ul Încerc să fac cercul chiar rotund apare prima dată în Literatura de azi.

trec prin zăpezile resemnării

în travestiul poetului

îmbrăcat cu pelerina metaforei.

Nimic nou pe frontul versului alb;

doar ciorile ciugulesc haotic

firimiturile figurilor de stil

lăsate fără luptă

pe câmpul semantic al disperării.

Demult nu se mai nasc eroi

ci doar formulări evazive

ori perifraze inofensive;

muniția artistică a lașilor

năimiți cu câțiva arginți.

Probabil că până și mântuirea

a rămas un fake news

în prime time-ul istoriei;

tot o promisiune neonorată

de data asta de la guvernarea divină.

Nu vă faceți iluzii

nu construiți utopii;

încremenirea finală

vine tot în alb

și nu lasă loc

nici pentru copii.

Copleșit de alb

mă transfigurez în înger de hârtie

și fac naveta între lumile imposibile

ale purității desăvârșite

și ale impurității fetide.

Exercițiile penibile ale transcendenței

sunt doar vise evanescente

copleșite de alb.

Post-ul Copleșit de alb apare prima dată în Literatura de azi.

de partea liberă a gratiilor,

unde mă pot plimba prin absolut

mai mult decât o oră pe zi.

Încerc să rămân pe cât posibil

de partea liberă a gratiilor,

acolo unde pot fi reținut

dar niciodată deținut.

Încerc și eu să mă fîțâi prin epocă

fără dosar penal la dumnezeire,

să-mi consum liber și supravegheat

rația distribuită de fericire.

Meniul meu favorit

e întotdeauna democratic;

conține toate nutrienții artificiali

oferiți cu generozitate de stăpânire.

Încerc să caut un sens existențial

dar sunt mereu amendat

prin tot felul de sancțiuni absurde.

Prefer să scriu poeme

decât să atentez la ordinea constituțională,

tot un fel de epopee mincinoasă

cu eroi falși și simboluri contrafăcute.

Încerc uneori să rămân

de partea liberă a gratiilor,

căci esențială e lumina divină,

care te învăluie protector

indiferent din ce direcție strălucește.

Post-ul De partea liberă a gratiilor apare prima dată în Literatura de azi.

doar m-am părăsit puțin,

istovit de propriul trup

ce dă rateuri necontenite.

Nu te speria, lumina mea,

nu fac decât să încerc umbra

pentru o vreme nedefinită,

până când sacrificiile tăcerii

vor învinge fragilitatea ființei.

Nu te teme de penibilul ruinei;

asaltul umbrelor nu ține o veșnicie,

după cum nici iubirile în descompunere.

Așa că adună-te din ruinele absenței

și lasă-te purtată de valurile răbdării.

Nu am plecat de acasă,

doar m-am părăsit puțin,

căutând o inimă mare, viguroasă,

care să mă arunce fierbinte

în așteptarea ta înfrigurată.

Nu am plecat de la tine,

doar te-am lăsat puțin,

ca să mă regăsesc dincolo

de lamentațiile inimii,

în tărâmul fermecat al vibrațiilor,

în paradisul cald al luminii,

în culcușul feeric al liniștii tale.

Post-ul Nu am plecat de la tine apare prima dată în Literatura de azi.

în care aerul dintre noi a încremenit.

Vibrațiile subtile ale pietrelor martor

șoptesc simfonia dorurilor împietrite.

Din priviri zvâcnește focul vulcanic

al atracțiilor incandescente

țintuite sub placa tectonică a așteptărilor deșarte.

Rezonanța noastră animalică

e aparent telurică;

provine din pulsiunile adâncurilor,

din magma sexualității dezlănțuite.

Doar dansul extatic al trupurilor

e reverberat de ciocnirile diafane ale norilor

și energia cerurilor pogorâtă pe pământ.

Șiroaie divine se preling

prin carnea înfierbântată a patimilor.

Porțile raiului pământesc se întredeschid

penetrate de rouă fecundă

a dimineților nesfârșite.

Trăim clipa desăvârșitei contopiri

când secunda ta și secunda mea

se împreunează în eternitate.

Juisăm prin limbile de foc

ale uitării de sine

împerecheați în magia corpului unic.

Post-ul Porțile raiului pământesc apare prima dată în Literatura de azi.