Visul Dianei

Răcnetele tatălui i s-au înfipt în urechi imediat cum a deschis uşa. Striga la mama. Îi reproşa că a sărat prea tare borşul. Diana le-a spus bună seara, dar tatăl nu i-a răspuns şi a bruftuit-o, că unde a fost până la ora asta? Mama plângea, în spatele lui, cu ochii în podea.
-Tu de ce boceşti, lua-te-ar naiba?
Şi o izbi cu palma peste faţă. Mama se văita şi mai tare şi tata răgea la ea să se potolească şi iar vru s-o repezească. Diana s-a interpus între ei şi palma tatei a nimerit-o pe ea, peste obraz, că a început să vadă stele verzi şi o buşi plânsul. Din nas i se scurgea o şuviţă de sânge. Diana scotea strigăte de durere. Mama o liniştea ştergându-i sângele care-i năboia obrajii, cu o bucată de tifon, dar Diana răcnea şi mai tare. Când a văzut-o murdară de sânge, tatăl le-a întors spatele şi a ieşit trântind uşa şi înjurând. Dar după ce tata plecă, Diana, brusc, se opri din vaier. Nu mai plângea nici mama şi în casă se instală o linişte deplină, întreruptă din când în când doar de porumbeii care se izbeau de fereastră, în încercarea lor de-a zbura în podul blocului. Mama i-a spălat obrajii de sânge şi i-a dat să mănânce borş şi Diana constată că nu era chiar aşa de sărat cum pretindea tata, ci era foarte gustos. Cel puţin, ei îi plăcea şi a golit două farfurii una după alta. După care a mers să se culce, pentru că se simţea sleită de puteri şi a adormit cum s-a întins în pat, dar pe la miezul nopţii au trezit-o din somn răcnetele neomeneşti al tatei care striga la mama cu o voce împleticită, dar Diana nu a putut desluși ce-i reproşa. Apoi s-a auzit – buf- o izbitură şi tata s-a prăbuşit în mijlocul antreului, unde, nu peste mult, a şi început să sforăie şi, oricâte încercări au făcut ea şi mama, nu l-au putut târî în pat şi l-au lăsat acolo să doarmă. De când a rămas şomer, era a treia oară când dormea în antreu.
Revenită în camera sa, Diana foarte mult timp nu a putut să adoarmă. Stătea cu ochii deschişi şi se holba în tavan. Se gândea că vine Revelionul. Îşi aminti că ieri în timp ce venea spre casă, pe jos, a văzut foarte multe ferestre împodobite cu ghirlande multicolore şi cununi de lumini. Ferestrele lor însă erau ca nişte bălţi îngheţate. Dar Diana nu visa cum să facă în aşa fel ca să-şi împodobească ferestrele, ci ca tatăl să nu mai bea. Visa ca tatăl să nu mai strige la mama şi la ea. Visa să nu mai ridice vocea şi mâna la ele. Visa să vină un timp când nu va mai striga niciodată la ele. La asta visa ea în noaptea aia când tata a umplut-o de sânge.
A doua zi, când a venit de la şcoală, nu l-a găsit pe tata acasă. Era numai mama şi avea o faţă plouată.
-S-a întâmplat ceva, mamă?
-Da, tata e la spital.
-Da cum aşa?
-Azi-dimineaţă, s-a îmbătat la crâşmă şi a fost zvântat în bătăi.
Au mers împreună la spital, la insistenţele fetiţei. Autobuzul în care stăteau una lângă alta aşezate pe scaune rula pe lângă blocurile noi de la Malina mică şi Diana observă cununile de lumini arzând în două ferestre. Au intrat ţinându-se de mână în salon. Tatăl avea capul bandajat şi nu putea vorbi. O jumătate de oră, au stat la căpătâiul lui, dar nu au avut cu cine vorbi.
Peste o săptămână, medicii l-au adus în braţe pe tata acasă şi l-au lăsat într-un fotoliu, de unde el nu se putea ridica, pentru că nu-şi putea mişca nici mâinile şi nici picioarele. Dar nici să vorbească nu putea.
Când a venit de la şcoală, Diana a mers mai întâi în camera lui, unde l-a găsit stând imobilizat în fotoliu şi uitându-se fix într-un punct. Parcă ar fi fost o legumă. Îşi mişca buzele, dar nu se auzea niciun sunet şi Diana a presupus că îi este foame şi i-a adus o farfurie cu borş, preparat de mama. Îl hrănea cu lingura. Acum nu mai spune că e sărat, se gândi fetiţa. Dar în timp ce-i dădea o nouă lingură de borş, pe nepusă masă, Diana îşi aminti de visul ei cu ochi deschişi din noaptea aia când tata i-a tras o palmă de a umplut-o de sânge şi se gândi că visul i s-a împlinit. Şi începu să plângă.

(sursa foto: 100sp.ru)