Dumitru Crudu
OF, CLAVA, CLAVA
Când poliția rutieră m-a oprit în Piața Marii Adunări Naționale, am crezut că e o glumă și am coborât nepăsător din mașină, nebănuind nici cu spatele că o să mă umfle mascații, care au țâșnit glonț din taxiul ce rula după mine și m-au trântit cu burta pe asfalt. Dacă aș fi știut că mi-au întins o cursă, pentru nimic în lume nu aș fi frânat și aș fi mărit viteza și să mă mai prindă atunci dacă pot, fraierii.
Am deschis foarte sigur de mine portiera și am ieșit fluierând din mașină, pentru că știam că am spatele asigurat, pentru că Ion Ionâci, cel care mi-a pus în mână borcanul cu mercur și mi-a spus unde și cui să-l vând și câți verzișori să iau pe el, de față cu mine l-a zbârnâit pe un mahăr din parlament, căruia i-a cerut să-l bâzâie pe omul lui din poliție, ca acela să-și pună oamenii lui de-a lungul coridorului pe care urma să trec cu mașina spre cafeneaua aia de la Botanica, Cafeneaua verde, unde mă așteptau tipii ăia negricioși cu lovelele în geantă. Cu urechile mele am auzit discuția pe care au purtat-o și atunci oare unde a fost veriga slabă, că m-au umflat? Oare ce ne-a scăpat, băga-mi-aș picioarele, că m-au arestat? Să nu-i fi uns Ion Ionâci cum trebuie? I-a uns, știu asta bine. Unde mai pui că și din afacerea asta urma să le mai picure o parte din cașcaval, o parte foarte grasă, de altfel, cu mult mai grasă decât a mea, care mă expun celor mai multe pericole atunci când ies la muncă, spre deosebire de ei, care rămân în birouri, la căldurică și nu riscă absolut nimic, pentru că nimeni și niciodată nu o să afle de existența lor, cel puțin, nu de la mine. Ce nu înțeleg, oare ce nu a mers și ce ne-a scăpat?
E adevărat că de când i-au pus cătușele la mâini șefului ăl mare, șefului lui Ion Ionâci, au început să se uite și la noi din pod. Cât tătucul era însă în liberate, nimeni nu îndrăznea să se ia de noi. Acum o lună însă l-au băgat la mititica și de atunci ne merge din rău în mai rău: mai întâi l-au pus pe patru labe pe Stiopa, acum o săptămână pe Leova și acum m-au înfundat și pe mine azvârlindu-mă în beciul ăsta rânced, fără ferestre și toaletă înăuntru.
Ion Ionâci, avortonule, hahalero, oare nu cumva tu mi-ai întins cursa asta ca să scapi de mine? Stârpitură, ieri te-am prins cum o strângeai în brațe pe Clava, în casa mea, într-un ungher întunecos, când eu eram la toaletă și te-ai scos cu o glumă, că ai vrut să vezi ce are Clava asta așa de deosebit că am putut-o lăsa pentru ea pe Lena aia lipicioasă și fesoasă, după care plângea tot cartierul? Oare nu m-ai înfundat ca să rămâi cu Clava mea? Scursură ce ești!
De când m-au aruncat în beciul acesta stătut, o clipă nu am stat locului. Nu-mi dă pace gândul că în timp ce pe mine mă țin închis în cușca asta, tu, probabil, jigodie ce ești, acum o ții în brațe pe Clava și o giugiulești cum vrei tu. Nu pot însă nici măcar să te zbârnâi că mi-au luat și telefonul că atunci ți-aș fi tras eu mâța pe spinare.
Ai renunțat la 7 kilograme de mercur, ca s-o ai pe Clava, adică la 10.00 mii de euro? Ăsta e prețul pe care l-ai plătit ca să fie Clava a ta. La 7 kilograme de mercur. Și eu aș fi renunțat dacă aș fi avut de ales. Sau, și mai bine, mi l-aș fi păstrat mie și aș fi fabricat din el o bombă ca să ți-o arunc în limuzina ta argintie în timp ce te-ai fi îndreptat spre Clava mea.
Ce se întâmplă însă? Ușa se deschide și în celula ești îmbrâncit chiar tu, Ion Ionâci. Ion Ionâci, te-au găbuit și pe tine? Cum se poate? Cine te-a vândut oare? Clava! Clava mea! Iubita mea Clava. Clava, oare să fie adevărat? Dar ce bună mai era la pat! Nu-i așa, Ion Ionâci, că era tare bună la întins Clava mea? Oare chiar ea să ne fi vândut pe amândoi? Și cât am mai iubit-o! Și cât te-am mai iubit, Clava!!!
