Literatura de azi
Scriitor cu o deosbită importanţă în literatura secolului XX, Céline, pseudonimul medicului Louis-Ferdinand Destouches (27 mai 1894 – 1 iulie 1961), cu ale sale volume: „Călătorie la capătul nopţii” sau „Moarte pe credit”, este considerat cel mai mare prozator al Franţei, după Proust.
„Să trăieşti fără abţibilduri, ce jale! Viaţa e o clasă unde pedagog e plictisul, e aici tot timpul ca să te pândească, trebuie să te prefaci cu orice chip că te ocupi cu ceva pasionant, altminteri vine la tine şi-ţi haleşte creierul. O zi, care să nu fie nimic altceva decât o simplă durată de douăzeci şi patru de ore, nu-i de tolerat. Ci trebuie să fie o lungă plăcere aproape insuportabilă, un coit prelungit, asta trebuie să fie o zi, fie că vrei, fie că nu. Şi-ţi vin şi idei scârboase în timp ce eşti zăpăcit de necesitate, când în fiecare din secundele tale se înghesuie o dorinţă după mii de alte lucruri, şi după altundeva.(…)
Suntem obişnuiţi să admirăm în zilele nostre coşcogeamitea bandiţii, a căror opulenţă e venerată de lumea întreagă, dimpreună cu noi, şi-a căror existenţă, de cum o cercetezi mai de-aproape, se dovedeşte a fi un lung şir de crime zilnice reînoite, numai că oamenii ăştia se bucură de glorie, de onoruri, de putere, (de aceea) fărădelegile lor sunt consfinţite prin legi, în timp ce oricât de departe am căuta în istorie totul ne demonstrează că un furtişag mărunt, şi mai cu seamă de alimente neînsemnate, precum vreun cultuc de pâine, slănină sau brânză, atrage negreşit asupra făptaşului oprobiul categoric, regenerarea energică a comunităţii, pedepsele cele mai mari, dezonoarea obligatorie şi ruşinea de neispăşit, şi asta din două motive, mai întâi pentru că autorul unor asemenea fărădelegi e de regulă sărac, iar starea implică prin ea însăşi un dispreţ capital, şi-apoi pentru că fapta lui comportă un soi de mustrare tacită la adresa societăţii. Furtul săracului devine o maliţioasă luare înapoi pe cale individuală.(…)
Spaimele rămase din timpul zilei îndepărtează prea adesea somnul şi când ai baftă să-ţi încropeşti, atunci când se poate, o mică provincie de beatitudine, trebuie să fii prost de-a binelea ca s-o prăpădeşti în neînsemnate aghioase prealabile.”
(„Călătorie la capătul nopţii”, traducere Maria Ivănescu)
(imagine cover de pe romanialibera.ro)
