Nora Iuga (din nou) la Berlin Mircea Miclea și ai lui, să se ducă dracului! Unul dintre cei mai influenți artiști din Scoția Cartea de noapte - Bătrînețea și rafinamentul Un poet adevărat Flori în deșert Kill Bill la scara B Stalinism, teroare, narcisism: Despre cultul lui Ceaușescu Mary Oameni pe lîngă care am trecut - 59 Cosmonauți și porumbei Cartea de noapte - Apogeul literar al frustrării LdA 7/7: 29.12.2014 - 4.01.2015 Colind Ne ţineam de mînă mergeam… I’ve got you under my skin Cum a fost la Sofia Zahar Prilepin: „Nu s-a petrecut nici o renaștere a omului rus...” Lecturi care m-au marcat (2) Declarație de iubire

Nora Iuga, (din nou) la Berlin

România este pentru a treia oară țară invitată la Europa Literarisch, seria de lecturi literare inițiate de Reprezentanța Comisiei Europene la Berlin în colaborare cu Eunic Berlin.

Solidari cu Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor din România

Cei care vor să-și arate solidaritatea o pot face în formularul pentru comentarii. Introduceți numele și prenumele, profesia și locul de muncă, precum și opțiunea dvs. exprimată prin "DA". Nu vor fi luate în considerare comentariile cu nicknames.

2% pentru Cultură

Stă în puterea fiecăruia să redirecționeze 2% pentru cultură, pentru Literatura de azi.

Nu vă costă nimic - este contribuția pe care o puteți avea pentru ca informațiile interesante, cărțile și creațiile valoroase, scriitorii importanți, ideile esențiale ale lumii în care trăim să fie accesibile pentru cît mai mulți dintre oamenii din jurul fiecăruia dintre noi.

Singurul lucru pe care trebuie să-l faceți este să redirecționați către Asociația „Literatura de Azi” contribuția de 2%.

Lecții de literatură

Dintre criticii și istoricii literari de azi, Alex. Ștefănescu și Dan C. Mihăilescu îmi par a fi cei mai atenți la modul în care literatura mai poate juca un rol formativ.

Interesul lor pentru orizontul de lectură al adolescenților noștri este vădit - și dovedit de numeroase întâlniri cu elevii de la liceele din București și din țară. Întâlnirile acestea sunt destul de obositoare (o spun din experiență), fiindcă un critic literar e un om al cuvântului scris... 

Diata foarte mică a lui Bullion

Dar făbricuța ei de clei din acel an

În care eram Conte și Golan,

Zidit jur-împrejur numai de cărți,

În timp ce dînsa mă iubea din părți?

Unde-i taxiul galben “La Conac”?

Oh, mămăligi în straturi, oh, dovleac

Copt în plăcinte, spre-a ne fi pe plac,

Și-a ne veni-n sfîrșit, sătui, de hac,

Întrebarea

Audree era florăreasa cartierului. În ultimii ani, mai multă lume a încercat să-și deschidă florării pe strada principală și chiar și-a deschis… Mai întâi un cuplu columbian, apoi o studentă care venise din Cannes ca să stea cu iubitul ei la Paris, apoi vânzătorul de fructe a mai instalat o tarabă - nici nu știi, poate merg și florile…                  

Dar nu au mers. Nici taraba vânzătorului, nici iubirea studentei, nici afacerea columbienilor. Lumea i-a încurajat desigur, cumpărând ocazional câte o floare, un ghiveci sau pur și simplu spunându-le “bon courage!”, așa cum fac oamenii din cartier. Dar pentru flori, adică pentru florile adevărate, se mergea totuși la Audree.

Pentru că Audree le cunoștea. Desigur le și vindea. Acesta era însă singurul lucru care i se putea reproșa. Tocmai de asta, ceea ce i s-a întâmplat într-o zi nu a fost corect. Mai ales pentru că i s-a întâmplat ei.

Iubire în decembrie 89 – 20: Cum acoperi spaima cu vorbe

Imaginează-ţi, îmi spune, o seară friguroasă într-un castel din Scoţia sau Irlanda, cu o gaşcă de Mariţe la gura sobei, făcând planul de curăţenie pentru a doua zi. Păi, decât să cureţe aripa de Est sau de Nord, de unde bate o vântoasă zdravănă şi în care stăpânii şi aşa n-au mai intrat de patru, cinci luni, unde nu mi se pune una să povestească celorlalte despre stafia pe care tocmai a văzut-o alunecând din odaie în odaie, sau poate numai apărând la ferestre cu lumânarea aprinsă în mână şi cu ochii sclipitori. Şi toate Mariţele cască gura larg, tremură de plăcere şi hotărăsc că de acum înainte locul acela va fi al păianjenilor şi al împuțiciunii, pentru că e bântuit de stafii!

Imaginează-ţi, îmi spune, că se întâmplă cam acelaşi lucru şi aici şi, ca să-şi găsească fiecare un rost, şi-au împărţit muncile de parcă nu i-ar fi îngăduit  să se ocupe de toate. O firmă curăţă covoarele, o alta spală geamurile, o alta trimite femei pentru dereticat şi şters praful, dacă n-ai chef să faci toate astea pe cont propriu.

„− «Cum te cheamă, măi copile?» − «Ca pe tată-meu − Călin»”

„Pe potica dinspre codri, cine oare se coboară?/ Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară./ Şapte ani de când plecat-ai, zburător cu negre plete,/ Ş-ai uitat de soarta mândrei, iubitoarei tale fete!/ Şi pe câmpul gol el vede un copil umblând desculţ/ Şi cercând ca să adune într-un cârd bobocii mulţi./ − «Bună vreme, măi băiete!» − «Mulţămim, voinic străin! »/ − «Cum te cheamă, măi copile?» − «Ca pe tată-meu  − Călin;/ Mama-mi spune câte-odată, de-o întreb: a cui-s, mamă?/ Zburătoru-ţi este tată şi pe el Călin îl cheamă »./ Când l-aude numai dânsul îşi ştia inima lui,/ Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui.”

Întoarcerea neașteptată a lui Călin se petrece într-o toamnă, anotimp potrivit pentru nunți, în tradiția noastră țărănească. Este un prilej pentru Eminescu să ne ofere un fastuos tablou  al unui peisaj autumnal.

Mii de fațete (II)

Explozia de nuanţe ale naturii şi implozia semantică a cuvintelor se confruntă într-o multiseculară căutare a tonului potrivit, în palpitantul periplu (meta)literar ce se arcuieşte sub condeiul proteicului Orlando din romanul Virginiei Woolf. Ameţitoarele piruete pe ringul istoriei pe care graţiosul personaj le execută în patinarea sa dezinvoltă pe axa temporală sînt dublate de coregrafia rafinată a stilurilor adoptate şi mai apoi abandonate de scriitorul conectat la pulsul literar al fiecărei epoci. Dincolo de aerul de farsă ce îmbracă incredibila poveste a alunecosului personaj, sub spuma de witz-uri ce fac deliciul lecturii, Orlando se dovedeşte a fi (şi) un neaşteptat sinopsis al istoriei literaturii engleze de la Shakespeare la… Virginia Woolf. Subtil diapazon ce intră în rezonanţă cu vibraţiile stridente sau discrete ale fiecărei epoci, Orlando devine portavoce pentru sensibilitatea unor vîrste diferite ale literaturii, fără a-şi pierde însă timbrul personal, într-o abilă negociere cu capriciosul saeculum. „Bătălia cu limba”, cizelarea asperităţilor ei în febrila căutare a cuvîntului potrivit,

Impas

Întinsă lângă mine, Maronica latră, în somn, iar trupul ei e traversat de spasme. Duce o viață onirică destul de intensă, îmi spun. Pun mâna pe ea, în încercarea de a o liniști, fără vreun efect imediat însă. Cuța în schimb doarme liniștită și seniorală ca o pisică, dintotdeauna. Mă ridic din pat. Apoi sună telefonul, M., și discutăm despre dezamăgiri comune, cu glasurile noastre pe jumătate stinse, ca de moși. Mi-l imaginez în fața instituției, unde, îmi spune, stă acum la soare și discută cu mine. Îmi amintesc cum ne-am întâlnit cu M., soția lui, și cu cei trei copii ai lor, acum trei ani, primăvara, la „zilele orașului”. Cât era de disputat de copii. Mândria lui obosită și grijulie. Cum nu-i scăpa din ochi nicio clipă. Parcă totuși aveam un tonus mai bun și unul și celălalt. M. face parte dintre oameni pentru care a meritat să mă întorc aici, în provincie, după doi ani de stat în București. Am rămas doar cu buletinul de București și cu vaga impresie că o să mă întorc, atunci când va fi să fie.

Pages

Clasic

Reco ClubLit

Paint

Video