Texte Recomandate

Clasic

Doi maeștri

Arta de azi

Editorial

Scriitorul român și dezinteresul „democratic” (II)

Noul sistem socio-cultural este caracterizat de ambii scriitori: Nicolae Breban și Mircea Cărtărescu. Breban îl caracterizează în negativ, prin refuzul și respingerea noilor condiții, noilor valori, noului mod de selectare și ierarhizare valorică. Deschiderea societății și rolul diminuat al scriitorilor și intelectualilor români sînt asociate cu disoluția. Pentru Cărtărescu, dimpotrivă, deschiderea societății românești este asociată cu extinderea publicului său, în afara României, prin traduceri.

Ideologii, mituri, utopii

Supremul gangster și cercul său intim

Credeam că nu mai am lucruri esențiale de aflat despre Stalin și vremurile sale, îmi închipuiam că citisem cam tot ceea ce putea lumina natura unui despotism fără egal în istorie ca număr de victime și ca violență paroxistică. Fratele geamăn, nazismul, a fost contrapartida sa nu mai puțin diabolică și genocidară, dar a durat numai 12 ani și nu s-a transformat într-o mișcare globală. Cartea lui Simon Sebag Montefiore despre curtea lui Stalin m-a convins că mai avem mult de săpat în această arheologie a terorii, îndeosebi în direcția prosopografică, a interpretării psihologiei celor situați la cârma Imperiului Roșu vreme de decenii.

Despre Vladimir Beşleagă, cu dragoste

Fotografia de mai jos are 6 ani. E făcută la Salonul de Carte ce se desfăşoară la Chişinău an de an, la sfârşitul verii. Mă aflam pentru prima oară acolo. Venisem – singură, singurică – din îndepărtata-mi urbe vestică, pentru a participa la Ziua Limbii Române şi pentru a face nişte interviuri (lui Grigore Vieru îi trimisesem deja întrebările prin e-mail; cu Mihai Cimpoi – pe atunci preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, aveam să stau de vorbă la faţa locului;

Acum 32 de ani, acum 16 ani

Ziarele sunt una dintre pasiunile mele, istoria este alta dintre ele. Cam pe oriunde călătoresc în lume îmi place să cumpăr ziarele locale. Da, este vorba despre ediţiile tipărite pe hârtie, mirosind a cerneală tipografică - sunt încă un cititor care preferă litera tipărită pe hârtie, fie că este vorba despre ziare, publicaţii periodice sau cărţi, şi care crede că va exista în orice viitor un loc, fie chiar şi într-o nişă, pentru cărţile, revistele şi ziarele tipărite.

Ochii*

În urma numeroaselor lecturi, cititorul începe să-şi piardă „inocenţa”, atingând aceleaşi „mari”, „extraordinare” opere ale „marilor clasici”. Ghilimelele nu sunt pentru a minimaliza caracterul acestor scrieri, ci pentru a evita clișeele în care cade el adesea. Apare și aici „păcatul stereotipiei”, analizat de Marcel Proust în multe din paginile sale. Momentul, întâmplarea, imaginea care a determinat opera, primesc o altă formă prin receptările comune, frecvent erodate, prin care trece.

Pe fugă, despre povestirile lui Varujan Vosganian

Decupajul istoric al povestirilor include lumea de după 1989, dar ea e tratată oniric, cu mijloacele realismului magic și ale presupozițiilor mitice. Sub acestea, apar foștii securiști, dosarele informative, victimele supravegherii ideologice, frânturile din lumea de dinainte de căderea dictaturii comuniste. Mai toate personajele sunt afectate, în varii moduri, de istorie, și dramele lor țes complicate relații interumane și fascinante etaje sociale.

Cerceii

Heloise semăna cu un delfin. Avea fruntea mare și bombată, plesnind de viață. Restul feței - ochii negri, bărbia mică, obrajii trași și urechile stranii - exista doar pentru a purta acest accesoriu regal. Mai multă lume îi spunea că arată ca într-un tablou renascentist, iar Heloise, deși nu îi credea, le zâmbea și îi îndemna să cumpere cercei. Pentru că asta făcea Heloise la o piața dintr-un cartier Parizian, în fiecare marți și vineri: vindea cercei.

„Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri”

Este vorba, bineînţeles, de poezia Dorinţa, scrisă în 1876, iar imaginea în discuţie se află în ultima strofă a acestei poezii. Eminescu merge întotdeauna cu imaginaţia nu numai mai departe decât alţii, ci şi mai departe decât ne închipuim că se poate merge. „Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri”... ne farmecă, dar înainte de a ne fermeca ne uimeşte prin îndrăzneala gândirii artistice. Surpriza este mărită tocmai de folosirea verbului „a bate” asociat de toată lumea, în mod curent, cu vântul: „bate vântul”, „loc bătut de vânturi” etc.

Pages

 

Copyright © 2013 Literatura de azi 

Design by: Adrian Pop

Arhivă

LdA 7/7